Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tâmplarul din Penitenciar

Publicat in Adevarul, vineri 26 februarie 2010 ·

Gabriel Donca, condamnat la 15 ani pentru omor calificat, a învăţat după gratii prima meserie .La cei 29 de ani, Gabriel Donca face parte din echipa de tâmplari a Penitenciarului Satu Mare, fiind unul dintre cei mai pricepuţi meseriaşi.

Gabriel încă nu a obţinut o diplomă de tâmplar, dar are de gând să o facă cât mai repede. „Înainte să vin aici eram o fire rebelă şi nu prea ascultam de nimeni. Singura care mă mai domolea era mama. Viaţa de după gratii m-a maturizat şi mi-a oferit ocazia de a învăţa o meserie care să îmi fie de folos în viaţa civilă“, a declarat tânărul. Peste patru ani, când va ieşi din Penitenciar, speră să plece în străinătate, să îşi găsească un loc de muncă şi să îşi întemeieze o familie. „Sper ca fraţii mei să mă ducă cu ei în străinătate. Ca tâmplar cred că îmi voi găsi de lucru ca să pot să îmi întemeiez o familie“, susţine sătmăreanul.

Pasionat de sport

Gabriel Donca mărturiseşte că viaţa după gratii nu e deloc uşoară şi că a avut nevoie de timp ca să se obişnuiască cu rutina zilnică. Singurul lucru care îi mai animează zilele este sportul pe care îl practică în sală sau în curte. „Îmi place sportul şi regret faptul că, în viaţa civilă, nu am urmat o şcoală sportivă“, spune sătmăreanul.

Nu trece zi în care tânărul deţinut să nu se gândească la familia pe care a lăsat-o afară. Provine dintr-o familie modestă cu cinci fraţi, însă nici unul dintre ei nu şi-a supărat mama aşa cum a făcut-o el. „Familia nu m-a abandonat. Cât timp fraţii mei au fost în ţară mă vizitau des, însă ei sunt în străinătate şi vin mai rar acasă. Mama e cea care vine la mine. M-a iertat, însă eu nu pot să mă împac cu gândul că am făcut-o să sufere“, a mai spus tânărul.

Închis pentru crimă

Pe Gabriel, dependenţa de jocurile de noroc l-a aruncat după gratii. A fost condamnat la 15 ani după ce, în toamna anului 1998, a omorât un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 17 minute
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum 35 minute
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

Încrederea Ucrainei în aliaţii NATO a fost afectată de eşecurile în livrarea de arme, afirmă Jens Stoltenberg. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

News.ro acum 57 minute
Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO "a suferit o lovitură" din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu Reuters avută în timp c

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 4 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 2 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°