Acesta a fondat Facultatea de Jurnalism din Timişoara. Profil:

Experienţă: Expert în presa din perioada comunistă

Job: Profesor în cadrul Universităţii  Knoxville din  Tennessee, SUA

Cum aţi ajuns în Statele Unite?

În 1963 am plecat din România, la 13 ani. Am mers în Chicago, părinţii lucrau acolo.  Mă consider un cetăţean dual. Nu pierzi niciodată locul unde te naşti. Eşti mereu cu un picior în ţara asta şi cu unul în cealaltă ţară, nu contează cât eşti de tânăr când pleci. E inevitabil, pentru că ţi-ai trăit primii ani aici. Privelişti, mirosuri familiare, memorii pe care nu le pierzi niciodată. Şi prieteni, colegi, nu poţi niciodată să pierzi asta. Eu mereu voi fi timişorean, nu contează ce cetăţenie voi avea. E un sentiment ciudat uneori. Vorbeşti cu alţi americani care nu înţeleg că tu ai văzut altceva, că ai crescut într-o altă lume. E un sentiment că nu aparţin nici aici nici acolo. Eu unul mă simt foarte confortabil, dar uneori am senzaţia că sunt undeva la mijloc. Şi doar alţii care au emigrat pot înţelege asta.

Unde e presa din România faţă de cea din perioada comunistă şi faţă de cea din SUA?

Este o schimbare enormă faţă de comunism, pentru că jurnaliştii nu mai trebuie să fie un soi de PR pentru conducători. Ceea ce s-a întâmplat acum este că procesul s-a fragmentat. Partea bună e că dacă ai o poveste pe care nimeni nu vrea să o publice, poţi mereu să o diseminezi pe internet, ai această variantă.

Cum a luat naştere Facultatea de Jurnalism din Timişoara?

Am început cu Marcel Tolcea, Brânduşa Armanca şi mulţi alţii. Dar ne-a luat mai mult de un an ca să dăm drumul şcolii. Eu nu am stat aici foarte mult, dar am venit des. Am început cu câteva cursuri şi pentru că nu era un manual, am scris un manual foarte pe scurt, pentru a avea de la ce să pornească. Am adus şi nişt