Omul e făcut din memorie

Oana Olariu: A privi e o activare a memoriei? Cu ce trecut şi cu ce stare ar trebui să păşească un privitor într-o galerie?

Pavel Şuşară: Privim cu toată fiinţa şi cu toată istoria. Oricît de surprinzătoare ni s-ar părea lucrurile la prima vedere, ele sînt înţelese şi procesate în funcţie de foarte multe imponderabile pe care istoria privirii noastre le activează în momentul respectiv. Privim cu educaţia pe care o avem, privim cu bagajul de cunoştinţe, privim cu capacitatea noastră de a distinge şi de a fi riguroşi, sau dimpotrivă. Felul în care "se priveşte" spune mai multe despre tine ca privitor decît despre imagine ca element pasiv.

O.O. E nevoie de un anumit background pentru a pătrunde în spaţiul artistic?

P.Ş. E nevoie pînă la un anumit punct. Sau, mai bine zis, de la un anumit punct încolo. În primul rînd, este obligatorie o capacitate de comunicare cu imaginea. Şi imaginea poate să fie orice. Nu neapărat un tablou, nu neapărat o scenă de film sau dintr-o piesă de teatru, imaginea poate să fie şi interlocutorul, poate să fie şi partenerul, poate să fie şi lumea în care trăieşti. Ai nevoie şi de un fundal pentru tipul ăsta de privire, dar , în primul rînd, ai nevoie de capacitate de comunicare şi de o anumită prospeţime a percepţiei. Dacă nu ai generozitatea de a te pune în stare de veghe în faţa imaginii, orice alt fundal ramîne inoperant.

O.O. Mai poate privitorul modern să privească fără să contextualizeze?

P.Ş. Nu. Şi nici nu trebuie. Nu este vorba doar de privitorul modern, ci şi de privitorul din toate timpurile. Şi primii oameni, în Grădina Paradisului, după ce au deschis ochii, au început să perceapă lucrurile, unele în funcţie de celelalte. Memoria devine parte constitutivă a fiinţei noastre şi indiferent de cît am dori să fim de spontani sau de