Matematica - m-a învăţat tatăl meu pe vremea când eram elev - este o ştiinţă deasupra claselor sociale. În epocă, butada viza propaganda oficială, mesajul fiind (atât cât putea un părinte să-i transmită fiului său): "Orice-ar zice ăştia, 1 şi cu 1 fac 2". În orice caz, eu aşa l-am înţeles.
Sigur, ulterior am aflat că 1 plus 1 pot face zece, dacă lucrăm în baza 2, dar asta nu schimba esenţa adevărului. N-o schimba nici măcar vestea că, ba da, paralelele se întâlnesc, şi anume la infinit, nici alte lucruri oarecum şocante care mi-au fost aduse treptat la cunoştinţă.
Şi totuşi, matematica are şi ea limitele ei. Un adevăr matematic poate fi infirmat, mai exact anulat de o conjunctură. Nu mă refer la lucruri sofisticate precum Teoria relativităţii sau postulatul vitezei supreme a luminii - de curând infirmat la Geneva - ci la ceva mult mai banal, precum Regula de trei simplă.
Dacă un muncitor sapă un şanţ (de o anumită lăţime, lungime şi adâncime) în 4 ore, în cât timp vor săpa acelaşi şanţ doi muncitori? În două ore, fireşte. Aşa cum îi spune şi numele, regula e prea simplă şi prea logică pentru a putea fi contrazisă.
Şi totuşi... Dacă un muncitor zugrăveşte o cameră în 8 ore, în cât timp vor zugrăvi aceeaşi cameră 100 de zugravi?
Avem o mică problemă de spaţiu, nu? Drept care răspunsul nu poate fi 8/100 â 0.08 â 6 minute şi 48 de secunde, deşi calculul e corect şi regula aceeaşi.
Acest exemplu e dedicat nu unor eventual fundamentalişti ai ştiinţei - sper că nu există aşa ceva, eu, unul, n-am auzit - ci celor pe care aş îndrăzni să-i numesc fundamentalişti ai formulelor (financiare, economice, politice, sociale şi de oricare alt tip). Oameni care spun - şi o spun des, şi o spun apăsat - "Dacă euro a crescut până la 4,34 lei miercuri, sigur va fi 4,40 luni" sau "Dacă a plecat Nokia, sigur o să plece şi firma X şi în orice caz n-o să mai