Garda Civilă investighează dacă s-a comis un act ilegal "Gestul a fost impulsiv, am reacţionat pe fondul exasperării. Noi nu ne considerăm rasişti", spun acum patronii magazinului din Garda Civilă investighează dacă s-a comis un act ilegal
"Gestul a fost impulsiv, am reacţionat pe fondul exasperării. Noi nu ne considerăm rasişti", spun acum patronii magazinului din Mallorca.
În urmă cu numai câteva zile, la intrarea într-un magazin de electronice din Alcudia, Mallorca, se putea citi, pe un afiş: "Interzisă intrarea câinilor şi a românilor, fără aviz prealabil". Coproprietara magazinului, Isabela M., a fost contactată de ziarul "Adevărul". Ea a explicat situaţia care a determinat-o să recurgă la acest gest.
Deşi românii sunt clienţi fideli, proprietarii au ajuns în culmea exasperării după ce au fost furaţi în repetate rânduri, în decurs de numai o lună. Paguba totală se ridică la 3.000 de euro. În consecinţă, şi-au luat măsuri de precauţie: au instalat în faţa magazinului un anunţ prin care se interzice clar accesul românilor.
Pe români îi recunosc de la o poştă
Proprietara ne-a dezvăluit cum şi-a dat seama că autorii furturilor sunt români: "Obişnuiesc să vină în grupuri de câte patru - cinci indivizi şi tatonează terenul. Odată, unul dintre indivizi a cumpărat un laptop, în timp ce complicii lui au furat un altul.
Cumpărătorul s-a identificat cu paşaportul, de unde mi-am dat seama de naţionalitatea lor", explică Isabela. "Îmi dau seama şi după felul cum vorbesc între ei că sunt români." Magazinul are camere de supraveghere, iar casetele cu furturile înregistrate au fost predate poliţiei. Însă această măsură nu i-a împiedicat pe proprietari să recurgă la decizia lor originală.
Românii au cerut drept la replică
În urma scandalului declanşat, românii nu au încetat să viziteze magazinul cu pricina. Isabela îi serv