Ultima premieră a acestei stagiuni a fost prezentată sâmbătă, 25 iunie, pe scena Teatrului Naţional din Cluj Napoca. O premieră cu totul specială, aducând în faţa publicului un text care vede pentru prima dată lumina rampei. Este vorba de piesa Florenţa sunt eu, scrisă "la patru mâini" de doi buni prieteni, ambii reprezentanţi de seamă ai suprarealismului românesc: Gellu Naum şi Jules Perahim. Primele replici au fost aşternute pe hârtie în 1956, pe când cei doi se aflau la Costineşti, textul fiind continuat şi terminat doi ani mai târziu, la Sighişoara. Piesa a rămas în sertar până în 2004 când a fost publicată în Athanor (Caietele Fundaţiei Gellu Naum). Cronologic, Florenţa sunt eu este cel de al doilea text dramatic al lui Gellu Naum, după Exact în acelaşi timp, scris între 1942 şi 1945. Piesa e construită pe permanentul joc dintre realitate şi ficţiune, dintre prezent şi trecutul care-l invadează cu fantasme. Personajele îşi schimbă mereu numele, se dedublează, voiajează cu nonşalanţă între aici şi acolo, aflându-se într-o continuă şi permanentă mişcare browniană prin spaţii dramatice multiplicate caleidoscopic. Personajele lui Gellu Naum, fascinante în complicata pânză de dincolo de real pe care o ţes în jur, se comportă ca nişte mecanisme absurde, trecând "dintr-o viaţă în alta, dintr-o identitate în alta".

Să povesteşti o piesă de Naum este ultimul lucru la care trebuie să te gândeşti. De aceea vom adăuga doar că regizorul Alexandru Dabija, alături de scenograful Dragoş Buhagiar, au conceput un spectacol debordând de fantezie, culoare şi inventivitate scenică. Iar muzica Adei Milea potenţează şi ritmează întreaga avalanşă de gaguri, interpretate cu vervă de o distribuţie inspirată, între care îi amintesc pe Ionuţ Caras, Cătălin Herlo, Anca Hanu, Romina Merei, Adrian Cucu, Ramona Dumitrean.

"E limpede că cei doi suprarealişti, un poet şi un plasti