Cu câţiva ani în urmă, Samsung a ridicat mănuşa pe care alţii nu au putut să o ridice, în ce priveşte furnizarea de ecrane pentru gama de dispozitive portabile Apple, rămânând, chiar şi până în prezent, cel mai mare furnizor de ecrane pt Apple, relatează Ubergizmo, citat de b1.ro
Livrările s-au cifrat la 15 milioane de unităţi în primele şase luni ale lui 2012. Cu toate acestea, în a doua jumătate, imaginea nu a mai fost atât de roz, Samsung livrând sub 3 milioane unităţi, şi se poate spune că livrările pentru al patrulea trimestru vor fi şi mai scăzute, 1,5 milioane sau mai puţin.
Conform unei surse din interior, care a preferat să-şi păstreze anonimatul, Samsung Display nu va mai furniza ecrane pt Apple începând cu 2013, încheind astfel contractul dintre cele două companii. Principalul motiv invocat a fost schimbarea relaţiilor cu furnizorii impusă de către Apple, care a scăzut preţul oferit per pixel de peste 20 de ori.
Cu câţiva ani în urmă, Samsung a ridicat mănuşa pe care alţii nu au putut să o ridice, în ce priveşte furnizarea de ecrane pentru gama de dispozitive portabile Apple, rămânând, chiar şi până în prezent, cel mai mare furnizor de ecrane pt Apple, relatează Ubergizmo, citat de b1.ro
Livrările s-au cifrat la 15 milioane de unităţi în primele şase luni ale lui 2012. Cu toate acestea, în a doua jumătate, imaginea nu a mai fost atât de roz, Samsung livrând sub 3 milioane unităţi, şi se poate spune că livrările pentru al patrulea trimestru vor fi şi mai scăzute, 1,5 milioane sau mai puţin.
Conform unei surse din interior, care a preferat să-şi păstreze anonimatul, Samsung Display nu va mai furniza ecrane pt Apple începând cu 2013, încheind astfel contractul dintre cele două companii. Principalul motiv invocat a fost schimbarea relaţiilor cu furnizorii impusă de către Apple, care a scăzut preţul oferit per pixel de peste 20 de