de Alexandra CHEŞCU
25 aprilie 2013 23:22
3 vizualizari
A-A+
Răscrucile de drumuri spre locuri importante nu şi–au găsit nicidecum punct strategic pe Valea Buii. Aici pământul e mai mult tăcut decât gălăgios şi sub povara timpului şi–a curbat spinarea în cocoaşe înşiruite. Risipite pe toată valea, dealurile îmbrăcate în verde crud tac. Pentru că de opreşti motorul ce te duce departe, spre inima ţinutului, îţi vine să vorbeşti în şoaptă. Ca să fii sigur că nu te faci auzit până în şapte sate. Frumoasă şi sălbatică e Valea Buii şi chiar dacă preţ de câteva aruncături de băţ de fiecare sat muncile câmpului i–au scos pe oameni afară, prin multe locuri nu ţi–e dat să vezi pe nimeni. Nici ţipenie.
Calvaser şi Boarta sunt primele localităţi prin care trecem, iar existenţa Ştenei e marcată de un indicator care arată simplu "La dreapta!" Şi după ce ne sucim gâturile după o caravană de romi, cu copii, "căţăi" şi purcei, trasă pe stânga, mai mâncăm o juma' de "pită" până în Buia. Deşi tentaţi să oprim aici pentru a vedea o casă stricată, cu inimioare în geamurile podului, şi "Cetatea", lăsăm Buia în spate, drumul afurisit de gropi şi pustiu ducându-ne, pe lângă Crucea Şalcăului, tot înainte, până la Mihăileni, destinaţia noastră. Alb, galben şi verde crud, aproape gălbui sunt culorile cu care ne întâmpină satul, stupii înşiraţi pe coasta spre cimitir trimiţându-şi albinele la lucru. La fel ca şi oamenii. Care şi-au arat deja pământurile. Totul tace şi copiii satului şi-au găsit loc de repetiţii în biserică. Acolo unde întreaga comunitate se va afla în zilele de sărbătoare ce vor să vie. Liniştea este aici stăpână şi nu ai cum să scapi de senzaţia că locul este părăsit. "Unde este toată lumea?", mă întreb cu voce tare. Însă n-are cine să răspundă. Toată lumea e la sapă şi până şi telefonul, părăsit de semnal, tace chitic. De vrei, totuşi, să sun
