„Întrucât se avansează mereu doar cu paşi mărunţi, aproape că nu mai ştie nimeni încotro merge călătoria. Acesta-i avantajul metodei Merkel.”
În ziarul Allgemeine Deutsche Zeitungfür Rumänien din Bucureşti (18 iulie 2013), am dat peste o ştire mică, dar dată naibii, conform căreia Viktor Orban, premierul Ungariei, şi-ar fi exprimat rezervele faţă de rolul conducător al Germaniei în UE. Iată şi citatul care ilustrează stilul de pildă la care a recurs omologul Victorului „nostru”: „Când omul citeşte ceva despre o apropiere între Rusia şi o Uniune Europeană condusă de Germania, mai întâi se uită (din precauţie) dacă-i mai sunt copiii în curte.” Original, nu? Fraza a rostit-o Viktorul vecin la Budapesta, cu ocazia întâlnirii anuale cu ambasadorii maghiari. Ştirea a fost preluată de la dpa (deutsche presseagentur), care agenţie de presă a ţinut, prin redactorul care a elaborat textuleţul, să ofere cât de cât şi o explicaţie: „Apropierile între Moscova şi Berlin le sunt multor est-central-europeni fundamental suspecte, aducându-le aminte de pactul dintre Hitler şi Stalin.”
Mi-am amintit de această ştire în contextul campaniei electorale din Germania pentru alegerea Bundestag-ului (pe 22 septembrie), alegeri pe care cu mare probabilitate le va câştiga actuala coaliţie condusă de cancelarul Angela Merkel. Dar nu despre această campanie am de gând să scriu, ci despre ceea ce mi-am notat în carneţelul meu la începutul lui ianuarie, pe când mama era internată la clinica dermatologică a Universităţii din Tübingen, iar într-una din zile, având de aşteptat, am răsfoit un număr mai vechi din săptămânalul Der Spiegel (Nr.50/2012).
Printre altele, autorii articolului „Kein Wunder“ („Nicio mirare/Nicio minune“ – o analiză foarte elaborată a guvernului Merkel şi a rolului său european), amintesc şi de cover-story-ul din revista Time apărut în vara lui 2012: Why eve