Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul de Finanţe: A doua majorare salarială, din decembrie, va fi de 7,5%

Publicat in Adevarul, joi 10 mai 2012 ·

A doua majorare salarială se va face în luna decembrie, atunci când vor fi reîntregite salariile bugetarilor, procentul fiind de 7,5%, a declarat, ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, într-o emisiune televizată.

"În Ordonanţa de Urgenţă vom spune că salariile se reîntregesc cu 16%, cu 8% din iunie şi cu 7,5% din decembrie, asta este cifra corectă. FMI-ul vorbea din punct de vedere fiscal, în sensul că salariile vor fi încasate în luna următoare, în iulie şi ianuarie. Ei vorbeau din punct de vedere fiscal, noi vorbim din punct de vedere economic şi social, dar ambele viziuni sunt corecte şi exacte", a spus Florin Georgescu.

Reîntregirea salariilor în sectorul bugetar, prin acordarea celei de-a doua etape de majorare, cu opt procente, va fi posibilă în ianuarie 2013, deoarece în prezent nu există sume disponibile la buget, a declarat miercuri, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional la Bucureşti, Jeffrey Franks, citat de Agerpres.

"Ce am agreat cu Guvernul este că acum nu există sume de bani disponibile în 2012. Este posibil să acorde acea creştere în decembrie şi să devină posibilă în ianuarie 2013. Acum, desigur, dacă situaţia fiscală se schimbă poate să se întâmple mai târziu sau mai devreme. Cred că este spaţiu limitat în buget, iar autorităţile trebuie să aştepte ca celelalte opt procente să fie adăugate când va exista spaţiul necesar pentru asta", a spus şeful misiunii FMI.

Reîntregirea salariilor bugetarilor va avea loc în două tranşe, până la finalul anului 2012, precizează Guvernul, printr-un comunicat de presă transmis miercuri.

Prima tranşă, de 8%, va fi acordată începând cu 1 iunie 2012, iar a doua etapă de majorare va fi cel mai târziu în decembrie 2012, potrivit comunicatului.

"Acest angajament al Guvernului României se bazează pe negocierile purtate cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, ai C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 44 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 53 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 2 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 30 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

STS Serviciul de urgență Minivacanță cu mii de apeluri la 112, la nivel național

Ziua Constanta acum 42 minute
În perioada 1 – 6 mai a.c., la nivel național, operatorii STS au preluat și procesat 159.660 de apeluri primite la numărul de urgență 112. Din totalul acestora, 59,11% (94.383) au reprezentat cazuri de urgență și au fost transferate către agențiile

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°