O biserică nouă din Drumul Taberei, ascunsă printre blocuri şi cu pictura încă neterminată. Pe jos gresie, iar de-o parte şi de alta două icoane mari, uriaşe, cu ramă aurită. Într-una dintre ele, Iisus pe cruce cu o coroană de spini reflectorizantă.
O biserică dintr-un sat de lângă Bucureşti. La intrare, la lumânări, un anunţ creştinesc: "Lumânările din comerţ, folosiţi-le acasă!". Urmează un botez. Pe jos, peste preşuri, e întins un celofan, ca să nu se murdărească, iar masa pregătită pentru botez e acoperită cu o muşama lucioasă cu Iisus binecuvântând. Nu-i un sobor de preoţi, ca la botezul năşit de Mircea Băsescu, şi nici cristelniţa nu se umple cu bani, ca la evenimentul mai sus pomenit, dar se face lumină în biserică...
Dintr-odată se aprinde candelabrul cel mare "pe toate straturile, nu numai cel de sus" îmi explică dascălul. "E un obicei aici la noi. La pomeni, la botezuri, la evenimente, familia donează o sumă pentru biserică şi noi aprindem candelabrul..."
VIS DE PREOT
O biserică, departe de tot, în celălalt capăt al ţării, pe lângă Botoşani. O biserică veche, obiect de patrimoniu. Nici flori de plastic, nici icoane cu beculeţe. Doar, în dreapta altarului, un ceas-icoană care la ora exactă cântă "Doamne miluieşte!". E mândria preotului, care l-a primit de la un enoriaş pasionat de tehnică şi care a reuşit să-l adapteze, că "avea altă melodie...". Iar visul părintelui este să vândă catapeteasma "că şi-aşa e veche şi greu de curăţat, fiindcă e din lemn" şi "să facă una nouă şi frumoasă din plastic, care se curăţă uşor cu detergent" şi, dacă face rost de bani, să pună şi termopane, "că e curent rău"...
Un magazin de obiecte religioase din centrul Bucureştiului, înainte de ziua Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile, Grigore şi Ioan. Un tânăr intră, se uită şi alege. "Săru'mâna, îmi puneţi şi mie, vă rog, în două
