Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românul care şi-a ucis soţia în SUA şi-a recunoscut faptele. Află de ce şi-a împuşcat nevasta şi fiul

Publicat in Romania TV, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Camil Mătase şi-a recunoscut faptele comise în SUA şi le-a spus anchetatorilor că şi-a ucis soţia, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, în timp ce aceasta dormea, pentru că o suspecta că ar fi intrat într-o grupare de prostituţie, iar pe fiul lui l-ar fi împuşcat pentru că ar fi avut boli cronice.

Camil Mătase le-a spus procurorilor Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că o suspecta pe soţia sa că a intrat într-un anturaj cu persoane care se ocupă de trafic de droguri şi proxenetism.

"Acesta a relatat că din vara anului 2013 a început să aibă discuţii cu soţia determinat de faptul că aceasta nu mai dorea să întreţină relaţii intime cu el şi că, deşi nu dispuneau de sume mari de bani, aceasta trimitea fără ştirea lui bani rudelor din România. Anterior datei de 10-11 noiembrie 2013 cu aproximativ două săptămâni de zile, motivat de faptul că presupunea că soţia a intrat într-un anturaj cu persoane care se ocupă de trafic de droguri şi proxenetism, şi-a achiziţionat un pistol de calibru 9 milimetri şi o cutie de muniţie", arată procurorii în referatul în care au propus arestarea preventivă a lui Camil Mătase, scrie Mediafax.

Bărbatul le-a spus anchetatorilor că, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, după ce a consumat băuturi alcoolice, şi-a împuşcat soţia în timp ce aceasta dormea, iar în 11 noiembrie şi-a împuşcat fiul.

"Acesta a mai arătat că în noaptea din 10 spre 11 noiembrie, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, a luat hotărârea de a-şi împuşca soţia, lucru pe care l-a şi făcut în timp ce aceasta dormea în dormitorul conjugal situat la parterul locuinţei. Ulterior, în seara de 11 noiembrie 2013, pe motiv că fiul său are unele boli cronice, a hotărât să-l împuşte şi pe acesta, situaţie în care a luat pistolul şi, în timp ce fiul său era aşezat cu spatele, l-a împuşcat în zona capului", au scris procur

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum 25 minute
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum o ora
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Nicolae Ciucă: Nu cred că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limite normale, fără să se depăşeasă linia roşie

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre atacurile dintre liderii PNL şi PSD, în campania electorală, că nu crede că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limit

SuperLiga: Care sunt cluburile care au primit licenţă pentru participare în sezonul 2024-2025

Mediafax acum 50 minute
Potrivit unui anunţ de luni al FRF, hotărârile Comisiei de Licenţiere au fost pronunţate în data de 9 mai 2024. Astfel, următoarele cluburi au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, la fel şi raportările incorecte în domeniul sustenabilităţii

News.ro acum o ora
Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai pentru a satisface anumite cerinţe legale, anumite presiuni d

Circulaţie închisă pe A3 pentru cea mai mare operaţiune de desant din Europa după al II-a Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, între orele 17:00 - 20:00, circulaţia rutieră va fi închisă pe Autostrada A 3, tronson kilometric 36 - 51+796 metri, între nodul rutier Cheţani şi nodul rutier Câmpi

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum 2 ore
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

15°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

14°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°