George Copos, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri români, care controlează mai multe hoteluri pe piaţa românească, a obţinut de la hotelul de patru stele Europa din Eforie Nord încasări de 1,35 milioane lei (314.000 euro) în iunie, mai mici cu 5,5% în lei faţă de perioada similară a anului trecut.
"În luna iunie a anului acesta gradul de ocupare al hotelului a fost de 67,5% faţă de 71,6% în aceeaşi lună a anului trecut", a declarat George Copos, care mai controlează hotelurile de cinci stele Hilton şi Crowne Plaza din Capitală, trei unităţi hoteliere la munte şi hotelul Astoria de la mare.
Deşi în prima lună de vară au fost mai puţini turişti în staţiuni ca Mamaia, Mangalia sau Năvodari, staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud au avut de trei ori mai mulţi turişti în medie pe zi.
În medie, în fiecare zi din luna iunie s-au cazat aproape 5.700 de turişti în unităţile din Eforie Nord şi Eforie Sud, faţă de doar 1.800 de turişti anul trecut, potrivit calculelor ZF, pe baza datelor transmise de Asociaţia de Promovare şi Dezvoltare a Litoralului (APDL).
O situaţie a numărului turiştilor care s-au cazat doar în unităţile din staţiunea Eforie Nord nu există, potrivit APDL, care precizează că statisticile prezintă numărul turiştilor din Eforie Nord împreună cu Eforie Sud.
"Aceste date sunt preliminare având în vedere că nu toţi hotelierii raportează câţi turişti au primit. Este posibil ca diferenţa de turişti din iunie anul acesta şi iunie anul trecut să fie cauzată chiar de faptul că unii hotelieri nu au raportat situaţia turiştilor", a spus un reprezentant al APDL.
Deşi datele APDL arată că în iunie anul acesta numărul turiştilor cazaţi în Eforie Nord şi Sud a fost mai mare, doar jumătate din locurile din hoteluri au fost ocupate, în condiţiile în care capacitatea totală de cazare a celor două staţiuni este de 10.803 locur