Războiul cu Adrian Mititelu (centru) îi duce acum pe Mircea Sandu (stânga) şi Dumitru Dragomir până în faţa procurorilor DNA / Foto: Darius Mitrache / Mediafax Se îngroaşă gluma cu dezafilierea Universităţii Craiova. După ce Adrian Mititelu a făcut o plângere penală în urmă cu două luni faţă de decizia Comitetului Executiv de la sfârşitul lui iulie, procurorii DNA au efectuat câteva cercetări preliminare, ajungând la concluzia că sunt întrunite mai multe elemente ale unei ilegalităţi. Sâmbătă, organele judiciare i-au pus oficial sub urmărire penală pe preşedintele FRF, Mircea Sandu, preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, precum şi pe toţi membrii Comitetului Executiv care au decis mazilirea oltenilor din competiţiile organizate sub oblăduirea FRF.
Mircea Sandu a aflat veştile neplăcute sâmbătă, chiar de ziua sa de naştere, acesta împlinind 59 de ani. Prezent în tribunele stadionului de la Mogoşoaia, unde a urmărit victoria naţionalei feminine a Germaniei cu 3-0 în faţa selecţionatei României, Sandu a afişat o mină preocupată, pentru ca la terminarea meciului să refuze dialogul cu presa, aruncându-le ziariştilor doar câteva vorbe: „Daţi voi verdictele atunci, foarte bine!”. Printr-un comunicat oficial, acesta a precizat că se va prezenta la DNA pe 28 octombrie, în timp ce Dumitru Dragomir a fost convocat chiar de ziua sa onomastică, pe 27 octombrie, de Sfântul Dumitru. Totodată, FRF a anunţat că toţi membrii Comitetului Executiv se vor prezenta la convocările făcute de DNA. Din aceştia, singurii care par să nu rişte absolut nimic sunt preşedintele Oţelului, Marius Stan, şi reprezentantul fotbalului feminin, Marian Pălărie, care s-au abţinut de la vot.
Semnele de întrebare ale DNA
Principalele scopuri ale DNA sunt stabilirea fără echivoc a faptului dacă Universitatea a acţionat sau nu în judecată şi FRF, în procesul pe