Mii de locuitori din Delta Dunării sunt obligaţi să parcurgă zeci de kilometri pe apă ca să se trateze la Tulcea. Nimeni nu a ţinut cont de particularitatea Spitalului din Sulina, singurul la care se poate ajunge doar pe apă. Atunci când e ceaţă, gheaţă sau furtună, deltaicii nu se pot baza nici pe ajutorul navelor ambulanţă care îi pot duce la Spitalul judeţean din Tulcea.
Primarul spune că în ultimele luni a făcut mii de kilometri între Sulina, Tulcea şi Bucureşti, a stat ore în şir la uşile diverşilor miniştrii, secretari de stat, etc, pentru salvarea Spitalului, dar nu a avut sorţi de izbândă. Ciudat, spun cei din conducerea locală, ţinând cont de faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului investeşte multe milioane de euro în zona Sulina pentru dezvoltarea infrastructurii turistice. Personalul medical, rămas acum fără ocupaţie până la redistribuire, se întreabă cine le va acorda asistenţă medicală miilor de turişti care vin în fiecare vară la Sulina.
„Să nu mai vorbim de miile de copii care vin în tabără vara, Doamne fereşte, dacă se întâmplă ceva, cei care au închis spitalul îi vor avea pe conştiinţă “ spune doctorul Năstase.
Practic pe deoparte un minister investeşte milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii în Deltă şi este sabotat de cealaltă parte de Ministerul Sănătăţii, care odată cu închiderea singurului Spital din rezervaţia de 440.000 de hectare ridică practic semne de întrebare asupra siguranţei sanitare asigurate turiştilor.
Halate albe în spitalul pustiu
În ultimele patru zile personalul medical a continuat să meargă la serviciu, deşi au lipit pe uşa un anunţ care precizează că spitalul s-a închis de la 1 aprilie. Personalul Spitalului Sulina era format din doi medici,opt asistente, patru infirmiere,o bucătăreasă, un administrator, doi muncitori şi 2,5 norme la TESA.
@