Seful IPJ Iasi, colonelul Mircea Artenie, isi aniverseaza astazi ziua de nastere. Contactat telefonic, colonelul ne-a spus ca se afla la Bruxelles, unde urmeaza, timp de cateva luni, niste cursuri la Uniunea Europeana, in privinta carora, insa, a pastrat secretul. "Am preferat sa fac un schimb in ceea ce priveste functia mea. Am dat-o pentru a putea face aceste cursuri", a mai afirmat colonelul Mircea Artenie, care nu a vrut, sub nici un chip, sa renunte la enigma legata de cursurile de la Bruxelles.
Inca actual sef al Politiei (pana la numirea oficiala a noului), colonelul Mircea Artenie este singurul inspector-sef din tara, de la al doilea razboi mondial incoace, care iese la pensie din functie. El a mai lucrat, printre altele, la Politia Economica, fiind sef al acestui serviciu si a fost adjunct al IPJ. In cei peste doi ani cat a ocupat functia, colonelul Mircea Artenie a fost un deschizator al relatiilor cu mass-media locala, organizand, la inceputul fiecarei saptamani, conferinta de presa. Ieri, colonelul Artenie a tinut sa precizeze ca ureaza tuturor reprezentantilor presei si autoritatilor locale "sanatate, bucurie si numai bine, chiar si celor care m-au blamat".
Surse din Politie ne-au declarat ca seful IPJ va mai "poposi" prin aceasta institutie vreo patru ani, urmand a primi gradul de general.
In final, ii uram colonelului Artenie "La multi ani!" si tot ce-si doreste de la viata. (Z.I.)
Seful IPJ Iasi, colonelul Mircea Artenie, isi aniverseaza astazi ziua de nastere. Contactat telefonic, colonelul ne-a spus ca se afla la Bruxelles, unde urmeaza, timp de cateva luni, niste cursuri la Uniunea Europeana, in privinta carora, insa, a pastrat secretul. "Am preferat sa fac un schimb in ceea ce priveste functia mea. Am dat-o pentru a putea face aceste cursuri", a mai afirmat colonelul Mircea Artenie, care nu a vrut, sub nici un chip,