Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monica Macovei: „Intrarea României în Schengen a rămas pe agenda Jai datorită domnului Băsescu”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 martie 2013 ·

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat sâmbătă seară la Suceava, cu prilejul unei întâlniri cu membrii PDL, că, datorită insistenţei şi intervenţiilor preşedintelui Traian Băsescu, intrarea României în Schengen a rămas pe agenda JAI. Discutarea intrării României în Schengen s-a amânat pentru decembrie 2013.

„Corlăţean, un mare diplomat, suţinut de Ponta şi de Antonescu, a spus că nu-l interesează Schengen. A decis pentru toţi românii că nu vrem în Schengen, să stăm acasă supăraţi şi când vor vrea ei să ne ia, să ne sune. Asta este ţâfnă şi aplicarea proverbului: Prostul nu e prost destul până nu e şi fudul”, a declarat Monica Macovei, în timpul prezentării moţiunii „Reformiştii” de la Suceava, specificând şi că, în ultimii doi, trei ani, MCV a fost bine corelat de Schengen.

„Nu putem să-l dezlegăm artificial. Este legat MCV de Schengen pentru că spaţiul Schengen este un spaţiu de încredere. Toţi europenii îşi pun încrederea pe umerii românilor şi bulgarilor că vor păzi granţia externă a UE şi trebuie să aibă încredere în noi. Intrarea României în Schengen a rămas pe agenda JAI din decembrie 2013, după următorul raport MCV, la intervenţia şi insistenţa preşedintelui Băsescu. Altfel era scos de pe agendă”.

Potrivit Mediafax, doar 15 din cei 182 de delegaţi ai PDL Suceava la Convenţia Naţională au fost prezenţi la prezentarea moţiunii.

Macovei a venit la întâlnirea cu membrii PDL Suceava alături de europarlamentarul Cristian Preda şi de către fostul ministru de Externe Teodor Baconschi.

Monica Macovei îşi doreşte ca PDL să fie un partid care să facă o opoziţie activă, constantă, zilnică şi cu efect, apreciind că în prezent opoziţia făcută de actuala conducere este „constructiv-tovărăşească”.

Europarlamentarul PDL a arătat că USL se află de un an la guvernare şi că a avut două rapoarte MCV critice la adresa clasei politice, G

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 3 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 4 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 4 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 4 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 8 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 8 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 3 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°