Siri a devenit, din 2011, unul dintre punctele forte ale unui smartphone Apple, dar situaţia nu a fost la fel de la început. Dacă nu ar fi fost decizia lui Steve Jobs de a cumpăra start-up-ul care a creat prima versiune de Siri, acest asistent personal ar fi ajuns pe telefoane cu Android.
Siri a debutat, în primă fază, ca aplicaţie independetă în App Store, în februarie 2010. După trei săptămâni de la lansare, Dag Kittlaus a primit un telefon de la Steve Jobs, s-au întâlnit, şi programul a fost vândut către Apple. Kittlaus a fondat compania care s-a ocupat de aplicaţia Siri împreună cu Adam Cheyer, Tom Gruber şi Norman Winarsky, în 2007. Un an mai târziu, strângeau fonduri de 8,5 milioane de dolari de la investitori şi proiectul cunoştea o creştere incredibilă, notează „Cult of Mac“.
„În felul în care Steve a descris-o, recunoaşterea vocală - şi cum s-o folosească pentru iPhone - era un domeniu de interes pentru el şi Scott Forstall [atunci, vicepreşedintele diviziei mobile a Apple]“, a spus Kittlaus. „Din ceea ce mi-a spus, el considera că noi am rezolvat problema cu interfaţa noastră simplă şi controversată.“
Sursa de inspiraţie pentru Siri a fost HAL, computerul din filmul „2001: Odiseea Spaţială“. La început, asistentul personal era programat să aibă o cultură vag generală şi să aibă un limbaj destul de colorat. Aceste lucruri au fost îmbunătăţite, sau scoase, din versiunea pentru iPhone 4S. Aplicaţia pentru App Store avea încheiate parteneriate cu aproximativ 40 de servicii online - Yelp, OpenTable, etc. - pentru a întoarce rezultate cât mai exacte. Apple a preluat de acolo şi a extins funcţionalitatea şi a inclus mai multe servicii în Siri.
„Idila“ cu Android şi ce a rămas după preluare
Dacă Apple nu ar fi văzut potenţialul în Siri, şi n-ar fi înaintat o ofertă avantajoasă, Android s-ar fi bucurat de acest asistent înainte c