Ieri, senatorul Partidului Social Democrat (PSD), Ion Solcanu, a explicat motivele pentru care primarul comunei Rugionoasa, Ioan Murarescu, a demisionat. "Trecea printr-o pasa proasta. Este, efectiv, bolnav", a declarat ieri Ion Solcanu. Acesta a mai precizat ca Murarescu a fost supus la toate expertizele medicale, singura de care nu a beneficiat, insa, fiind una psihiatrica. De asemenea, senatorul Solcanu a adus acuzatii la adresa primarului interimar Ionel Moraru, fost primar ales de pe listele Partidului Democrat. "Murarescu a fost supus unor presiuni de catre vechiul primar, actual viceprimar. Am fost in comuna Ruginoasa in urma cu doua saptamani si am vazut lucruri de neconceput. Moraru desfiintase biblioteca si gradinita din localitate, iar spatiile le inchiriase unor oameni de afaceri", a mai precizat ieri Ion Solcanu. Reamintim ca, in urma cu doua zile, prefectul judetului Iasi, Spiridon Cretu, a semnat ordinul de eliberare din functie a primarului Ioan Murarescu. Acest ordin a venit ca urmare a solicitarii primarului, Murarescu invocand in sustinerea cereri motive de sanatate.
(T.L.)
Ieri, senatorul Partidului Social Democrat (PSD), Ion Solcanu, a explicat motivele pentru care primarul comunei Rugionoasa, Ioan Murarescu, a demisionat. "Trecea printr-o pasa proasta. Este, efectiv, bolnav", a declarat ieri Ion Solcanu. Acesta a mai precizat ca Murarescu a fost supus la toate expertizele medicale, singura de care nu a beneficiat, insa, fiind una psihiatrica. De asemenea, senatorul Solcanu a adus acuzatii la adresa primarului interimar Ionel Moraru, fost primar ales de pe listele Partidului Democrat. "Murarescu a fost supus unor presiuni de catre vechiul primar, actual viceprimar. Am fost in comuna Ruginoasa in urma cu doua saptamani si am vazut lucruri de neconceput. Moraru desfiintase biblioteca si gradinita din localitate, iar spatiile le i