Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Noaptea cea mai lungă”

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 20 decembrie 2012 ·

“Noaptea cea mai lungă”, manifestarea culturală pe care Muzeul Bucovinei o organizează pe data de 22 decembrie, la momentul solstiţiului de iarnă, circumscrie şi în acest an momentele care au consacrat această sărbătoare nocturnă.

Este vorba de momentul comemorativ închinat Eroilor Revoluţiei Române, care se va desfăşura, la ora 17:30, sub genericul „Lumină pentru liberate” (care va consta în aprinderea lumânărilor aşezate în formă de cruce în Piaţa Drapelului, la baza Monumentul Martirilor şi Eroilor Bucovinei), urmat, la ora 18:00, de medalionul omagial închinat unei personalităţi care, prin activitatea desfăşurată, merită preţuirea şi recunoştinţa comunităţii.

Medalionul omagial, care va avea loc la Muzeul de Istorie, este dedicat în acest an muzeografului Mihai Vasiliu.

„Noaptea cea mai lungă” va continua la Muzeul de Istorie, la ora 19.00, cu concertul de colinde susţinut de formaţia Hara, o prezenţă constantă care contribuie de câţiva ani la conturarea blazonului manifestării de la Suceava.

“Noaptea cea mai lungă”, manifestarea culturală pe care Muzeul Bucovinei o organizează pe data de 22 decembrie, la momentul solstiţiului de iarnă, circumscrie şi în acest an momentele care au consacrat această sărbătoare nocturnă.

Este vorba de momentul comemorativ închinat Eroilor Revoluţiei Române, care se va desfăşura, la ora 17:30, sub genericul „Lumină pentru liberate” (care va consta în aprinderea lumânărilor aşezate în formă de cruce în Piaţa Drapelului, la baza Monumentul Martirilor şi Eroilor Bucovinei), urmat, la ora 18:00, de medalionul omagial închinat unei personalităţi care, prin activitatea desfăşurată, merită preţuirea şi recunoştinţa comunităţii.

Medalionul omagial, care va avea loc la Muzeul de Istorie, este dedicat în acest an muzeografului Mihai Vasiliu.

„Noaptea cea mai lungă” va continua la Muzeul

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 2 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum o ora
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 3 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Interzicerea steagului UE la Eurovision a fost "halucinantă", spune Comisia Europeană

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a criticat vehement decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la marea finală de sâmbătă din Suedia, pe care a calificat-o drept "complet regretabilă" şi "halucinantă", potrivit The Guard

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 4 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 4 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 5 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°