Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Monument funerar pentru Mădălina Manole, la peste trei ani de la moartea artistei. Mesajul emoţionant din partea soţului şi copilului

Publicat in Adevarul, luni 26 august 2013 ·

La peste trei ani de la moartea Mădălinei Manole, împliniţi pe 14 iulie, pe mormântul cu pământ şi iarbă al artistei, din Ploieşti, soţul acesteia, Petru Mircea, a ridicat un monument funerar, din marmură, pe care este scris şi un mesaj emoţionant

Mormântul simplu al Mădălinei Manole, străjuit de o cruce albă, săpat direct în cimentul de pe aleea principală a cimitirului Bolovani din Ploieşti, acoperit de pământ şi un strat de iarbă, s-a transformat total de câteva zile.

Petru Mircea, soţul artistei, a ridicat pe mormânt un monument din marmură albă, simplu, pe care a trecut un mesaj emoţionant semnat „Pui Mic şi Puiucu“, numele de alint folosite de cântăreaţă pentru fiul şi soţul său. Pe cruce este şi o fotografie a artistei, sub care este trecut numele de scenă Mădălina Manole, pe cealaltă parte fiind trecut numele din registrele de stare civilă – Anca Magdalena Mircea şi inscripţia „Veşnică pomenire“.

O poezie cu un mesaj emoţionant, scrisă pe placa funerară, este, însă, cea care atrage atenţia şi care face mormântul distinctiv.

„Când va răsări soarele

Vom şti că Tu vrei să ne umpli de lumină

Sufletele întunecate de plecarea ta,

Când ne va stropi ploaia

Vom şti că Tu vrei să ne răcoreşti

Obrajii încinşi de lacrimile fierbinţi de dor

Când ne va albi ninsoarea

Vom şti că Tu vrei să ne faci frumoase

Sărbătorile de iarnă,

Iar când ne vei chema

Vom şti că rostul nostru pe pământ s-a sfârşit

Spre a ne petrece veşnicia

Acolo unde ne este locul:

Lângă tine, sufleul nostru curat!“

Pui Mic şi Puiucu

Monumentul, estimat la aproximativ 10.000 de euro, a fost construit de o firmă specializată din zona Hunedoarei şi instalat în două zile la cimitirul din Ploieşti, la sfârşitul săptămânii trecute. Petru Mircea a supravegheat personal lucrările, timp de câteva ore, ia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°