Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul de nuntă, subţiat de criză

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 21 februarie 2010 ·

Viitorii însurăţei sunt mult mai atenţi când vine vorba de costurile organizării nunţii lor şi aleg produse şi servicii cât mai ieftine. Sursa: Simona DiaconuSursa: Simona Diaconu

1 /.

Dacă în anii trecuţi, tinerii nu se prea uitau la bani, anul acesta ei sunt dispuşi să plătească, în medie, cam 1.500-1.600 de lei pentru oirnarea sălii în care se va desfăşura nunta. În această sumă sunt incluse costurile legate de închirierea huselor pentru scaune şi a feţelor de masă, precum şi a aranjamentelor florale sau a celor de la masa mirilor.

Pentru închirierea unei huse pentru scaun, mirii vor plăti cam 3-4 lei, în vreme ce tarifele pentru închirirea unei feţe de masă variază şi în funcţie de numărul persoanelor care vor sta la masă. Tariful mediu pleacă de la 6 lei, potrivit ofertelor prezentate de expozanţii care au participat la Târgul Ghidul Miresei.

Cei care vor ca masa mirilor să aibă aranjamente cu lumini vor scoate din buzunar cel puţin 90-100 de lei. De asemenea, feţele de masă şi naproanele folositze în cazul meselor rotunde pot fi închiriate la tarfie mai mari decât în cazul celor folosite pentru mesele dreptunghiulare. Astfel, pentru un napron de formă dreptunghiulară, mirii vor plăti cam 5 lei, iar pentru unul ce va fi folosit la o masă rotundă, 10 lei.

Administratorii restaurantelor încearcă să se adapteze cât mai bine la criză, astfel că au inclus în ofertă, pe lângă meniurile de nuntă, şi ornarea sălii. Dacă tinerii se pricep să negocieze, pot obţine, pe lângă un meniu bogat, şi ornamente, la preţ mic, ceea ce îi va scuti de anjagarea unei firme specializată în decorarea sălilor.

În funcţie de felurile de mâncare alese, tarifele pentru un meniu de nuntă variază în jurul a 100 şi 260 de lei. În ceea ce priveşte vinurile, preţurile afişate de expozanţi variau de la 5 la 12 lei, atât pentru so

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 20 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°