Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL a reclamat fraude la referendum din Alba până la malul mării

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 4 august 2012 ·

Sute de români au sesizat fraudele electorale de la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, care au avut loc în mai multe localități din toată țara. Urmare a acestor sesizări, PDL a depus plângeri la Birourile Electorale Județene. Sursa: REUTERS

Reclamaţiile sunt variate, de la refuzul de a fi primiţi în secţiile de votare reprezentaţi ai PDL la reclamaţii de vot multiplu, precum şi aprobarea cererilor de urne mobile, în afara termenului stabilit de Biroul Electoral Central sau fără a prezenta documentele necesare. "Evenimentul Zilei" vă prezintă o selecţie a celor mai flagrante încălcări ale legii, sesizate de PDL instituţiilor abilitate.

ALBA. În secţia de votare 211 din judeţ, preşedintele secţiei, Marcu Babi, este acuzat că a cerut completarea cererilor pentru urna mobilă fără să existe cereri de acest gen, ci pur şi simplu copiind datele şi numele persoanelor care au votat la alegerile locale din acest an.

GALAŢI. Doi funcţionari din cadrul Primăriei Cosmeşti, Pădure Simona şi Costică Gorea, au întocmit cereri pentru urna mobilă în mod ilegal. Ulterior, s-au deplasat la un număr de peste 80 de persoane din localitate pe care au încercat să-i convingă să voteze şi să semneze cererile prin care solicitau deplasarea urnei mobile. Modelul a fost urmat şi de primarul comunei, Tuchilus, dar şi de către viceprimarul Ciot Ioan şi şeful de post. Plângerea mai precizează faptul că, dacă la alegerile locale din acest an au existat 20 de cereri de solicitare a urnei mobile, atunci la referendumul de pe 29 iulie, numărul acestora a depăşit 200. În Tecuci, consilierul local Hulea Angelo a fost reclamat că staţiona la secţiile de votare 193, 194, 195, consultând prezenţa la vot şi notând persoanele care nu s-au prezentat la urne până la ora respectivă. În plus, în preajma secţiilor de votare 143, 144, 134, 133, 135, 136 existau bannere care îndemnau la

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 35 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum o ora
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 27 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 3 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 2 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

21°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°