Premiera spectacolului „Cum vă place“ are loc în această seară, de la ora 21, la Teatrul de vară Soveja. O comedie cu umor inteligent, o incursiune în lumea lui Shakespeare, un basm pentru toate vârstele.
„Cum vă place“, spectacolul care deschide stagiunea estivală la Constanţa, este montat într-o abodare inedită a textului dramaturgului englez: se cântă la chitară, se desenează, iar la un moment dat, o motocicletă va intra în scenă.
Spectacolul e creat în cheie cinematografică şi adaptat sezonului estival: „Impactul dintre convenţie şi realitatea din jur dau un aer foarte estival spectacolului. Cred că va fi suficient de dinamic încât să trezească interesul“, spune regizorul Dan Vasile.
Decorurile minimaliste sunt realizate de Ana Bănică, cunoscută pentru creaţiile sale cu accente erotice şi pentru originalele portretizări ale universului feminin. Regizorul promite, totodată, că machiajul şi costumele vor avea un impact deosebit asupra publicului, la fel şi finalul spectacolului, care va fi cu totul neaşteptat.
Vom putea urmări nume mari ale scenei constănţene, care au încântat sute de iubitori de teatru, de-a lungul anilor, precum Nina Udrescu, Alexandru Mereuţă şi Mihai Sorin Vasilescu, dar şi actori foarte bine cotaţi din generaţia tânără, cum sunt Lana Moscaliuc şi Marian Adochiţei.
Spectacolul are o durată de 2 ore şi 20 de minute, iar preţul unui bilet este de 30 de lei. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de 50 la sută reducere.
Spectacolul se va juca în formula estivală doar de câteva ori, şi va fi reluat la sediul Teatrului de Stat abia din toamnă. În seara aceasta, însă, spectatorii au ocazia să experimenteze emoţia premierei în aer liber.