Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accidentarea lui Andrey este serioasa

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 ianuarie 2007 ·

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, spune ca accidentarea portarului brazilian Andrey Nazario Afonso, care a suferit o leziune la genunchiul stang, este una serioasa, ce va insemna o anumita perioada de indisponibilitate. "Accidentarea este serioasa, e cert. Maine (n.r. - miercuri), la pranz, vom afla diagnosticul. Este un accident nefericit, care poate surveni oricui, in orice moment. E greu sa se intample in fotbalul mondial ca un jucator pe cale sa semneze un contract sa se accidenteze la primul antrenament", a spus Stoica. El a mentionat ca nu este vorba de un blestem, desi in ultima vreme au ajuns la clinica din Bologna mai multi jucatori stelisti, Mirel Radoi, Victoras Iacob, Mihai Nesu si Daniel Oprita. "Blestem e cand aduci un portar si nu apara deloc. Incepand cu Hamutovski, continuand cu Carlos, care cand a trebuit a avut evolutii extraordinare, nu putem fi nemultumiti. O problema e cand aduci un portar strain, titular in echipa lui nationala si dupa doua meciuri uita lumea ca face parte din lotul tau", a comentat el. Andrey a suferit, luni, o accidentare la genunchiul stang, dupa 10 minute de la debutul primei sedinte de pregatire a "ros-albastrilor" in 2007. Portarul brazilian a plecat, marti, alaturi de ceilalti jucatori stelisti, in Italia, iar miercuri va fi supus unui control amanuntit la Clinica Isokinetic din Bologna, unde au mai fost tratati in 2006 alti patru jucatori care au suferit accidentari la genunchi, Mirel Radoi, Victoras Iacob, Mihai Nesu si Daniel Oprita. Cernea este cel mai bun portar din Romania Mihai Stoica sustine ca cel mai bun goalkeeper din Romania este Cornel Cernea, avand in vedere ca alt portar roman nu a jucat in grupele Ligii Campionilor. "Cernea e cel mai bun portar din Romania. A fost altul care sa joace intr-o competitie de asemenea anvergura precum Liga Campionilor? Nu! Atunci dati-mi voie sa-l proclam cel ma

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins

News.ro acum 14 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 17 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum o ora
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României / Sorin Grindeanu: Într-o lună şi ceva ajung lucrările la zona de deal

News.ro acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu a catalogat drept ”una dintre cele mai mari ruşini ale României” bucata de 10 kilometri de autostradă dintre Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi a precizat că acest tronson a creat un calvar pentru şofer

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Parfumuri contrafăcute, în valoare de 4 milioane de euro, oprite în Portul Constanța

Wall-Street.ro acum 22 minute
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au descoperit în Portul Constanţa, 18.000 parfumuri, în valoare totală de 4.000.000 euro, bunuri susceptibile a aduce

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum o ora
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

23°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°