Hipoacuzia congenitală reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, fiind una dintre cele mai frecvente anomalii congenitale cu o frecvenţă de 1–3/1.000 de nou-născuţi. Hipoacuzia nu are nicio caracteristică somatică vizibilă. (...) Hipoacuzia congenitală reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, fiind una dintre cele mai frecvente anomalii congenitale cu o frecvenţă de 1–3/1.000 de nou-născuţi. Hipoacuzia nu are nicio caracteristică somatică vizibilă. Nediagnosticarea hipoacuziei în primul an de viaţă determină întârziere în dezvoltarea limbajului, având drept consecinţe accesul limitat al copiilor hipoacuzici la procesul de învăţământ şi incapacitatea de inserţie socială a acestora la vârsta adultă.

Hipoacuzia congenitală reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, fiind una dintre cele mai frecvenţe anomalii congenitale, cu o frecvenţă de 1–3/1000 de nou-născuţi. Astfel, această anomalie se situează înaintea mixedemului congenital sau a fenilcetonuriei, maladii care beneficiază de screening neonatal în majoritatea judeţelor din România. Hipoacuzia nu are nicio caracteristică somatică vizibilă. Copilul hipoacuzic arată normal somatic (cu excepţia sindroamelor cu amprentă caracteristică) şi, aparent, se dezvoltă normal în primul an de viaţă. De aceea, în foarte multe cazuri, hipoacuzia este diagnosticată în jurul vârstei de 12–24 de luni. Nediagnosticarea hipoacuziei în primul an de viaţă determină întârziere în dezvoltarea limbajului, având drept consecinţe accesul limitat al copiilor hipoacuzici la procesul de învăţământ şi incapacitatea de inserţie socială a acestora la vârsta adultă.

Mai multe studii au demonstrat că nivelul de dezvoltare a limbajului la copiii hipoacuzici este semnificativ mai bun în cazul în care au fost diagnosticaţi înaintea vârstei de 6 luni şi, evident, dacă au primit tratament imediat d