Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ISĂRESCU: Soluţia fiscală la care s-a ajuns este una ECHILIBRATĂ

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 noiembrie 2013 ·

Soluţia în ceea ce priveşte măsurile fiscale la care s-a ajuns este una echilibrată din punct de vedere al dozajului, a declarat astăzi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, referindu-se la noile majorările de taxe și impozite anunțate de guvern pentru 2014.

"Şi în fiscalitate dozajul este important...mi se pare, dacă mă întrebaţi ca economist, mai important decât măsurile ca atare. Faţă de alte variante pe care le-am ascultat şi eu, nu mi se pare dozajul cel mai prost cel la care s-a ajuns. Nu sunt decizii uşoare, asta trebuie să înţelegeţi", a spus Isărescu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, impactul majorării taxelor va fi "înghiţit" de către producători, care îşi vor micşora din profit sau vor mai reduce din alte costuri.

Autorităţile de la Bucureşti au anunţat, pentru anul viitor, majorarea accizelor şi îndeosebi a celor pentru carburanţi, impozitarea construcţiilor speciale deţinute de persoane juridice (reţelele de transport, stâlpi, depozite sau magazii) şi creşterea redevenţelor, cu excepţia petrol şi gaze, cu 25%.

Taxe pe coşuri de fum, ascensoare, trotuare şi semne de circulaţie

De anul viitor, accizele vor fi majorate în funcţie de rata inflaţiei (4,77%) şi se va aplica o acciză suplimentară de 7 eurocenţi la litrul de carburant.

Totodată, Guvernul va introduce, de la 1 ianuarie 2014, un impozit de 1,5% din valoarea construcţiilor speciale deţinute de persoanele juridice, iar încasările bugetare din această taxă sunt estimate la 480 - 500 de milioane de lei în 2014.

Potrivit unui document official obţinut de Ziarul Financiar, ar urma să fie taxate centralele electrice, staţii şi posturi de transformare, piste şi platforme, sonde de ţiţei, gaze şi sare; rampe de încărcare – descărcare; coşuri de fum şi turnuri de răcire; heleştee, iazuri, bazine; ascensoare

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 40 minute
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 24 minute
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Cătălin Drulă: Cu pierderile pe care le are, falimentul CFR Călători e aproape

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a criticat Guvernul pentru pierderile de la CFR Călători, mai mari cu 464% faţă de anul trecut, şi a afirmat că falimentul companiei este aproape, relatează Agerpres. "Pierderile CFR Călători estimate pe anul 2024 su

Cod galben de inundații pe râuri din nouă județe până vineri dimineața

Press Alert acum 50 minute
Foto: Arhivă Hidrologii au emis joi o avertizare Cod galben de inundații valabilă până vineri dimineața pe râuri din nouă județe. Alerta dată de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor vine după codul galben de ploi torenţiale tran

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum 2 ore
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Beneficiile salariale pentru angajați și angajatori: Cum alegem cea mai bună variantă? Ce avantaje fiscale putem avea?

Wall-Street.ro acum 21 minute
Pentru a menține pachetele salariale la un nivel competitiv, angajatorii se află într-o continuă explorare a mixului de soluții care, ținând cont de industrie, profilul angajaților și resursele disponibile, poate atinge obiectivele propuse. Desigur,

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum o ora
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Viktor Orban a vorbit cu Zelenski înainte de a-l primi în vizită pe preşedintele Chinei. Ce au discutat cei doi lideri

Ziare.com acum 3 ore
Viktor Orbán, premierul Ungariei, şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au avut miercuri, 8 mai, o conversaţie telefonică, a declarat pentru agenţia MTI Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului. Au fost trecute în revistă

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 3 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Scăderi de prețuri în benzinării: România, în topul țărilor europene cu cel mai ieftin combustibil

Ziua News acum o ora
După ce prețurile la alimentele de bază au avut parte de scăderi semnificative, acum și prețul benzinei a scăzut, din nou, ajungând la 7,34 lei/litru, în timp ce un litru de motorină se menține la 7,31 lei. Este a doua reducere de preț la carburanți

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°