Nu există viaţă fără iubire, iar iubirea pură de Dumnezeu face parte din sfera umanului, nu reprezintă doar un ideal abstract.

Iisus este ”piatra din capul unghiului”, ”piatra filosofală”, el l-a întemeiat pe Dumnezeu pe pământ ca Mântuitor. ”Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine”. Prin iertare şi prin iubire, deşi a condamnat explicit tot ce era de condamnat. Iisus nu a fost ”tolerant”, cum se declară unii ca să nu îndrepte lucrurile, căci iubirea tămăduieşte, nu toleranţa ce ne este propusă ca substitut. Iar tămăduirea înseamnă îndreptare şi dreaptă aşezare, înseamnă ordine, iar îndreptarea poate însemna la început suferinţă. Aceasta este valabil în toate domeniile, inclusiv în cel economic. ”Piatra” despre care vorbeam rămâne pentru mulţi una de poticnire. Nu Jevons mă învaţă pe mine să fiu fericit, ci însuşi autorul „Fericirilor”. Ecce homo! Păcat că nu a scris şi Pilat o Evanghelie.

Religia este o formă de conştiinţă, ca şi morala. Religia e cea mai înaltă formă de conştiinţă de care se poate învrednici rasa umană. Unde există conştiinţă acolo şi ştiinţa se îndreaptă şi filosofia, şi întreaga cunoaştere. Cunoaştem cu inima întru Înviere. Căci poţi să fii mort şi în viaţă, şi să învii din orice moarte. Dacă un suflet iese din întuneric şi se îndreaptă spre Lumină, putem spune că acela a înviat, pentru că el dobândeşte conştiinţa vieţii veşnice. Nietzche spunea despre Iisus că ”a fost un decadent foarte interesant, cu un farmec seducător în amestecul de sublim, boală şi copilărie”. Cine judecă pe cine? Ce a făcut filosoful cu viaţa lui? Ce ar fi devenit dacă ar fi înţeles Învierea? Câţi oameni inteligenţi au păţit la fel? Inteligenţa nudă poate fi un obstacol. Cel mai mare obstacol. Unii îi spun ”sminteală ştiinţifică”, dar, repet, ştiinţa merge în rimul ei, dar are o speranţă. De-aia spun: să cunoaştem cu inima.

Cel mai rău e nihilismul. Apo