În anii comunismului, clădirea a adăpostit secţia de ORL şi oftalmologie a spitalului judeţean. Campania „Poveştile Oradei Mari” continuă cu prezentarea clădirii de pe strada Republicii nr. 33.

Povestea Spitalului Mizericordienilor nu poate fi prezentată decât în raport cu evoluţia sistemului sanitar din urbea de pe malurile Crişului Repede, devenire care este în strânsă dependenţă cu dezvoltarea religioasă a oraşului.

Potrivit informaţiilor prezentate de Liviu Borcea, în „Memoria caselor”, ordinul călugăresc al mizericordienilor a fost la început mai mult o asociaţie de laici, care avea un scop caritabil, şi anume vindecarea persoanelor bolnave şi sărace. Asociaţia a fost întemeiată de către Juan de Dio (1495 – 1550), originar din Portugalia, care din banii strânşi din cerşit a deschis un centru de primire a bolnavilor săraci, la Granada, în Spania.

Ucenicii săi au extins activitatea, în 1752 papalitatea transformând confreria într-un ordin călugăresc. Spitalul din Oradea este al doilea din România, înfiinţat în 1760 de către acest ordin. Primul a fost la Timişoara, în 1737. „Consacrarea orădeană a ordinului s-a făcut la 7 iulie 1761, prin dimploma emisă de împărăteasa Austriei, Maria Tereza”, scrie Liviu Borcea, în volumul mai sus amintit. Graţie caracterului umanitar al activităţilor ordinului, acesta a supravieţuit decretului din 1782 al împăratului Iosif al doilea al Austriei, care desfiinţa majoritatea ordinelor călugăreşti.

Aceeaşi utilitate, timp de veacuri

„Spitalul Mizericordienilor este monument istoric de categoria B”, spune Doina Lucaci, şefa Biroului de marketing cultural şi promovarea imaginii patrimoniului, din cadrul Primăriei Oradea. Strada Republicii, unde este amplasat, a purtat de-a lungul timpului, diverse denumiri, de la Nagy Utca (Strada Mare) în 1727, la Fo Utca (Strada Principală) în 1890, la Rakoczi (1900 şi 194