Dacă desuetul retrosexual, consumistul metrosexual şi artificial-reparatorul ubersexual mai aveau (în indicata ordine descrescătoare) ceva în comun cu sexualitatea, hipermodernul tehnosexual, atunci când numeşte reprezentantul unui stil de viaţă, nu îşi merită sufixoidul decât în măsura în care desemnează un palid, foarte îndepărtat (ca să nu ofenseze) fetişism.
Engl. technosexual este un cuvânt-valiză format în anul 2004 de un creativ, Ricky Montalvo, din techno(phile) Ă (metro)sexual. (Pentru puţinii necunoscători ai termenului, să spunem că un creativ este geniul urban al zilelor noastre, formatorul, prin inventivitate publicitară, de irepresibile nevoi de consum.) Oportunistul (mai mult decât inventivul) Ricky Montalvo nu a făcut decât să înlocuiască, în reţeta de succes a metrosexualului, ingredientele cosmetice cu cele electronice. (Tinerii păreau mai dispuşi să cheltuiască pentru a fi în pas cu tehnologia decât cu moda.) Blatul e acelaşi, numai siropul diferă: "un dandy narcisist care nu îşi iubeşte doar propria persoană, ci şi stilul urban de viaţă şi gadgeturile; un bărbat heterosexual care nu îşi neglijează latura feminină, dar are şi o slăbiciune pentru electronice precum telefoanele mobile, PDA-urile, computerele, programele de calculator şi web-ul". Un an mai târziu, în 2005, compania Calvin Klein avea să înregistreze cuvântul ca marcă, sperând că va construi un brand. N-a fost să fie, generaţia sms-urilor, a mesajelor instant şi a internetului miroase imediat şiretlicurile de marketing.
La noi, cuvântul apare în presă pe la sfârşitul anului 2006, când o revistă online pentru femei îl aşeza, fără nicio explicaţie, într-o înşiruire de bărbaţi de tip nou: "Nu ştiu în ce măsură contează că suprabărbatul este denumit metrosexual, smoothie, ubersexual, tehnosexual etc." (kudika.ro 18 X 06). Cinci ani mai târziu, la început de 2012, în cuprinsul
