Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strategia UniCredit este de accelerare la credite şi frână la cheltuieli

Publicat in Ziarul Financiar, joi 11 noiembrie 2010 ·

Pe o piaţă a creditului care de-abia se mişcă, UniCredit şi-a majorat cu 13% portofoliul de credite din bilanţ de la începutul acestui an.

UniCredit Ţiriac Bank a încheiat trimestrul al treilea cu un profit net de 67 mil. lei (aproape 16 mil. euro), în scădere cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe nouă luni, profitul net a însumat 215 mil. lei (52 mil. euro), scăderea faţă de anul trecut atenuându-se la 15% faţă de 18% pe semestrul I.

Veniturile operaţionale au depăşit un miliard de lei (245 mil. euro) după nouă luni, în creştere cu 15%, în condiţiile în care portofoliul de credite din bilanţ s-a majorat cu 13%, până la 13,3 mld. lei (3,1 mld. euro). La jumătatea anului creşterea creditării era de 11%, grupul italian continuând aplicarea strategiei de majorare a cotei de piaţă la credite.

Pe de altă parte, cheltuielile operaţionale au crescut cu numai 1% la nouă luni, astfel că raportul cost/venit a scăzut la 41,8%, faţă de 47,5% în urmă cu un an.

În pofida creşterii soldului creditelor, Răsvan Radu, preşedintele executiv al UniCredit Ţiriac Bank, afirmă că recesiunea prelungită afectează calitatea activelor. Ponderea creditelor cu întârzieri la plata ratelor mai mari de 90 de zile a urcat la 11,5%, faţă de 10,9% la jumătatea anului şi respectiv 4,8% în urmă cu un an. La nivelul sistemului bancar, creditele clasificate drept îndoielnic şi pierdere au ajuns să reprezinte în septembrie circa 20% din expunerile totale din credite.

La UniCredit, gradul de acoperire a provizioanelor nete pentru credite din profitul operaţional s-a deteriorat în trimestrul al treilea: la jumătatea anului profitul acoperea provizioanele de 1,9 ori, iar în septembrie de 1,7 ori (raportări după standardele internaţionale).

Povara costului cu provizioanele a fost reflectată din plin de profitul net calcula

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 16 minute
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 2 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum o ora
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 4 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Simona Halep joacă, marţi, în primul tur la Trophée Clarins

News.ro acum 3 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 6 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Parchetul European, condus de Laura Codruţa Kovesi, ameninţă că va da în judecată Comisia Europeană

News.ro acum 2 ore
Laura Codruţa Kövesi, care conduce Parchetul European (EPPO) - însărcinat cu investigarea infracţiunilor financiare grave care afectează interesele UE - a luat, la 9 aprilie, măsura neobişnuită de a lansa o aşa-numită "procedură de soluţionare amiab

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

lun.

6°/15°
mar.

8°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

11°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°