Înfrângerea unor lideri marcanţi ai PD-L şi PNL în alegeri s-ar putea lăsa cu demisia acestora Rezultatul alegerilor locale de duminică poate însemna sfârşitul carierei politice a
Înfrângerea unor lideri marcanţi ai PD-L şi PNL în alegeri s-ar putea lăsa cu demisia acestora
Rezultatul alegerilor locale de duminică poate însemna sfârşitul carierei politice a unor lideri marcanţi din
PD-L şi PNL.
"Obiectivul a fost câştigarea alegerilor locale. Până în acest moment este îndeplinit", declara ieri dimineaţă Emil Boc, preşedintele PD-L. Partidul efectuase în cursul nopţii numărătoarea paralelă a voturilor, conform căreia PD-L obţinuse victorii pe linie - primării şi CJ - în judeţele Alba, Arad, Botoşani, Cluj, Dâmboviţa, Neamţ, Suceava, Tulcea. Datele PD-L arătau ieri că partidul obţinuse 14 posturi de preşedinţi ai CJ şi tot atâtea primării, iar zece candidaţi pentru primării intraseră în turul al doilea.
Băsescu l-a felicitat pe Boc
Optimismul lui Emil Boc, câştigător cu peste 70 % al Primăriei Cluj, era alimentat şi de faptul că preşedintele Traian Băsescu l-a sunat să-l felicite şi s-a interesat apoi şi în cursul dimineţii de luni, înainte de plecarea la Frankfurt, de situaţia partidului. Votul a confirmat cariera unor politicieni ai PD-L şi declinul altora.
Alături de Boc, au câştigat din primul tur: Gheorghe Falcă, la Arad, Gheorghe şi Cătălin Flutur, unul Primăria Botoşaniului, celălalt - preşedinţia CJ Suceava, Sorin Frunzăverde - şefia CJ Caraş, George Scripcaru - Primăria Braşovului.
Alţi lideri marcanţi ai PD-L, precum vicepreşedinţii Cezar Preda şi Cristian Boureanu sau fostul senator Radu Berceanu, care au concurat pentru şefiile CJ Buzău, Argeş şi Dolj, după numărarea a 25% din voturi se află în urma opozanţilor. Eşecul poate echivala cu încheierea carierelor lor politice, mai precis cu demisiile din fun