Dimineaţa, când mă duc la liceu, în autobuz stau înghesuiţi şi transpiraţi atât bătrânii, cât şi copiii.

Văd copii de clasele primare, cum îşi târâie cu greu ghiozdanele. Îmi amintesc, de prima zi de şcoală, de revelaţiile din timpul orelor de română sau matematică, de bătăile luate de la Doamnaaaa Învăţătoare fiindcă nu eram cuminte, de geanta care era mai mare decât mine, de mândria premiului întâi de la finalul anului şcolar.

După-amiaza, când mă întorc de la liceu, mai văd copii de clasele gimnaziale cum se duc la şcoală. Şi retrăiesc palmele domnişoarei diriginte, la orele de română, fiindcă nu învăţasem verbele sau făcusem o ghiduşie. Îmi amintesc de matematica domnului Iugulescu, când mi-era ruşine să mă prezint la oră fără temă sau cu lecţia neînvăţată, de geografia doamnelor Mihalcea şi Mocanu, de orele de muzică, unde doamna Atanasiu ne punea să ascultăm, la casetofon, Balada pentru Vioară a lui Ciprian Porumbescu. Retrăiesc orele de biologie, când doamna Niţulescu ne explica fotosinteza.

Simt un sentiment cald şi plăcut când mă gândesc la profesorii, colegii celor opt ani de şcoală generală. Asta şi pentru că în anii de şcoală generală am învăţat că munca, tenacitatea, onestitatea şi dorinţa de a reuşi să înfăptuiesc ceea ce-mi propun îmi vor fi arme în orice.

Viaţa de licean este cuprinsă de două mari capete de pod, clasa a IX-a şi clasa a XII-a, iar între aceste clase timpul fuge fără frână.

Mulţi elevi păşesc în clasa a IX-a în liceul lor, cu mândrie, cu speranţă în suflet. Mulţi elevi până în clasa a XII-a muncesc neostenit la materiile de studiu, pentru burse, pentru premiu, pentru nimic. Pentru ei.

Poate cea mai mare problemă a sistemului de educaţie, pe lângă laitmotivul "elevul", este criza de caractere din şcoli. Tind să cred că tot mai puţini profesori mai sunt modele, surse de inspiraţie pentru elev