Romania are nevoie de o urgenta pierdere de suveranitate si de directorat european pentru corectarea cheltuielilor publice si disciplinarea pe viitor. De departe, cel mai socant argument auzit in ultima saptamina, strecurat in pledoariile presedintelui Basescu privind necesitatea masurilor de austeritate, s-a referit la ideea suveranitatii. "Am observat ca statele care au ajuns in mare dificultate financiara cedeaza foarte mult din suveranitate pentru a plati datoriile". Ingrijorarea este prezenta si in rindurile opozitiei. Fostul sef al finantelor, Varujan Vosganian, crede ca "FMI doreste sa-si extinda influenta cu orice pret asupra Romaniei". Presupunem ca termenul „suveranitate", intr-un asemenea context, inseamna puterea de a decide, dupa cum interesele nationale o cer, prioritatile financiare ale natiunii. Mai explicit, capacitatea establishmentului politic autohton de a hotari, neingradit de conditionalitati externe, cum, de ce si pe ce cheltuieste banii. Este insa „independenta" conditia suficienta pentru cheltuieli publice "rationale" si „cinstite"? Fireste ca nu. Cazul grec, metastaza financiara a Europei din prezent, arata ca intrepatrunderea dintre populism, evaziune si coruptie, in conditii de independenta totala, e o reteta sigura de faliment. Romania este sora balcanica mai mica a Greciei, suferind de aceleasi metehne pe care economistii le descriu foarte bine, dar pe care criza a oprit-o din drumul triumfal spre prapad. Doi sau trei ani de opinteli si ar fi reusit. Lectia greaca si derapajele Romaniei, alaturi de alte foste candidate cu deficite imense, forteaza, vrind-nevrind, limitele suveranitatii, asa cum le inteleg liderii politici romani. La Bruxelles se discuta intens tocmai in aceste zile, cind la noi se apara independenta, despre noi reguli de control asupra finantelor europene, care vor schimba planurile dupa care se construiesc si se cheltui