Există oameni înzestraţi cu un dar important. O voce frumoasă. Unii excelează în această calitate, ajungând superbi cântăreţi de operă, de muzică populară sau de muzică aşa-zis uşoară. Însă alţii, dotaţi cu un glas aparte, nu cântă, nu au voce de solişti, ci vocea lor este caldă, puternică, emanând forţă, dar şi mângâiere, excelând în meserii în televiziune, teatru, film, avocatură, educaţie etc.

Stai şi te întrebi de ce însă unii nu au aceste calităţi ale glasului, ci au o voce pipernicită, subţire, gâjâită, neconvingătoare, mergând cu asta până la defectul de a avea stridenţe în glas şi falseturi de parcă ar zgâria tigaia cu un cuţit bont. Şi te întrebi: oare cum este construcţia corzilor vocale în cazul celor cu voce impresionantă şi cum arată corzile vocale în cazul celor miştocăriţi de români ca fonfăiţi.

Renumitul profesor doctor Dorin Sarafoleanu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale a României şi preşedintele Societăţii Internaţionale de ORL a Ţărilor Latine, explică cum că un rol foarte important în glasul plăcut sau în glasul deranjant îl are rezonanţa în cavităţile feţei, în acele cămăruţe din oasele feţei numite sinusuri.

IGIENA ENDOSCOPICĂ

Sinusurile din frunte şi din arhitectura obrajilor lucrează ca nişte cutii de rezonanţă, aducând timbrul plăcut sau urât al glasului. Şi, în cazul marilor artişti vocali, la această construcţie a oaselor feţei se însumează şi cizelarea prin studiu a vocii. Bineînţeles că în orice situaţie, chiar şi la omul obişnuit, trebuie să funcţioneze corect corzile vocale. Corzile vocale sunt două, înalte de aproximativ doi centimetri.

Ele sunt alcătuite din muşchi acoperiţi cu o mucoasă. Corzile vocale se apropie şi se depărtează precum aripile unei păsări în curentul de aer al respiraţiei dus-întors din plămâni. În cazul fumătorilor, se depune un fel de zgură pe corzile voc