Valoarea timpului (si, implicit, a muncii) umanistului roman se masoara intr-un anumit numar de calorii ingurgitate anual, bilete sau abonamente pe mijloacele de transport in comun, litri de benzina (in cazurile fericite), chirie, administratie, telefon (masurat) si, eventual, cablu TV. Intr-un nostim articol - intitulat Cum sa ne chivernisim timpul si inclus in "al doilea jurnal minim" al lui Umberto Eco (tradus la noi ca Minunea Sfintului Baudolino) -, celebrul semiotician face o observatie demna de toata atentia intelectualilor umanisti. Sunindu-si dentistul pentru o programare, scriitorul are neplacuta surpriza sa descopere ca importantul stomatolog il poate primi abia peste o saptamina. Cel putin sapte zile, maestrul sanitar e blocat de consultatii stabilite cu multa vreme inainte. Desi afectat, Eco il crede pe om pe cuvint. Medicii sint niste tipi extrem de ocupati. Axioma de fata reprezinta un stereotip cultural al lumii civilizate, pe care nimeni nu ar cuteza sa il puna la indoiala. Prin contrast insa - sesizeaza autorul -, viata lui de profesor universitar si scriitor cu faima internationala nu ar fi privita de catre comunitate cu aceeasi intelegere. Atunci cind el se plinge vreunui insistent solicitant (de conferinta, curs festiv, eseu, interviu, participare la masa rotunda etc.) ca nu are timp, raspunsul prompt care i se ofera nonsalant ramine invariabil: "Ei, domnule profesor, o persoana ca dumneavoastra poate sa-si faca oricind timp!". Cu alte cuvinte - mai putin subtile -, voi, umanistii, nu sinteti niste indivizi seriosi, cu norme cronologice riguroase in activitatile profesionale, reusind fara probleme sa va adaptati intervalurile programului zilnic la dinamica evenimentelor. Mergind ceva mai departe cu descifrarea mesajului de mai sus, se poate spune ca, in secret, marea majoritate a componentilor unei societati cred nu numai faptul caumanistii sint