Manualul bunului roman Justitia noastra traieste inca profund in lumea lui Kafka: scopul ei ramine acela de a inventa tapi ispasitori si nu de a-i pedepsi pe cei cu adevarat vinovati. Cunoscutul roman al lui Dumas, Contele de Monte Cristo, trebuie sa aiba la origine o poveste romaneasca. Minus morala. Ziarele anuntau zilele trecute ca un procuror din Oradea, Alexandru Lele, a fost gasit nevinovat dupa sase ani de ancheta. Cazul a facut mare vilva la vremea sa. Se petrecea pe la inceputurile regimului Nastase-Iliescu. Procurorul Lele isi permisese cutezanta de a-l aresta pe fiul unui mafiot local, implicat in trafic cu benzina la frontiera. Acesta, membru PSD important si in bune legaturi cu Adrian Nastase, primeste public un sprijin cu totul neasteptat chiar din partea primului ministru. Astfel, infractorul este eliberat dupa doua zile si paraseste imediat tara, pare-se nu inainte de a-l acuza el insusi pe procuror de coruptie. Omul umbla de atunci prin toata lumea, a devenit chiar un prosper om de afaceri american, in timp ce procurorul si-a pierdut slujba, macar pentru o vreme. Povestea a luat o turnura tragica in momentul in care, procurorul trimis de Parchetul General sa-l ancheteze pe Lele (a se citi: sa-l bage la puscarie!), a cerut scoaterea acestuia de sub urmarirea penala. Concluzia a fost insa respinsa de seful sau. Dupa citeva zile, procurorul Panait s-a aruncat pe fereastra. Seful sau a facut apoi o cariera frumoasa, fiind pensionat abia recent, daca nu gresesc, de catre Monica Macovei, cu scandalul aferent. Oricum ar fi, putem fi siguri ca incaseaza astazi peste doua mi de euro pensie si probabil nici macar nu traieste din asta. Ce putem intelege din aceasta poveste? Mai intii ca avem o justitie careia ii trebuie sase ani pentru a demonta marturia unui infractor, care oricum se autoacuzase prin refuzul sau de a se supune aceluiasi sistem juridic. Reamint