Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Croatul Kvasina a terminat în frunte etapa de pe “Poteca Dracului” şi este ca şi câştigător al Turului Ciclist al României 2012

Publicat in Libertatea, sâmbătă 9 iunie 2012 ·

În etapa a opta, Turul Ciclist al României i-a pus la grea încercare pe rutierii care au trebuit să plece din Râmnicu Vâlcea şi să urce pe şoseaua din România aflată la cea mai mare altitudine, Transalpina (numită şi Transparâng, Poteca Dracului sau Drumul Regelui), care urcă la 2.100 de metri în raport cu nivelul mării, iar traseul a conţinut aproape 12 kilometri de serpentine cu înclinaţie de până la 10 la sută. În etapa a opta, Turul Ciclist al României i-a pus la grea încercare pe rutierii care au trebuit să plece din Râmnicu Vâlcea şi să urce pe şoseaua din România aflată la cea mai mare altitudine, Transalpina (numită şi Transparâng, Poteca Dracului sau Drumul Regelui), care urcă la 2.100 de metri în raport cu nivelul mării, iar traseul a conţinut aproape 12 kilometri de serpentine cu înclinaţie de până la 10 la sută.

Caravana a plecat vineri din Râmnicu Vâlcea şi a urmat traseul Căzăneşti, Buneşti, Pietrari, Costeşti, Horezu, Slătioara, Polovraci, Novaci şi Rânca, de unde spectatorii şi oficialii au putut urmări una dintre cele mai impresionante panorame din România, iar rutierii au avut parte de o porţiune de aproximativ 10 kilometri de pantă intensă. În partea superioară, spre Vârful Păpuşa, traseul a fost acoperit de vălătuci de ceaţă, iar şoseaua nu avea balustradă de protecţie, în timp ce temperatura era de doar 5°C. Primul a trecut linia de sosire spaniolul Victor De La Parte (Tableware), care l-a devansat cu doar câţiva metri pe purtătorul tricoului galben, Matja Kvasina (Tuşnad CT), în timp ce pe poziţia a treia a sosit germanul Johannes Heider (Krostitzer Univega). Croatul Kvasina, care aleargă pentru singura echipă românească continentală, Tuşnad Cycling Team, şi-a asigurat un avans de aproape trei minute în clasamentul general şi este virtual câştigător al Turului Ciclist al României 2012. Sâmbătă, 9 iunie se va disputa etapa a noua, ultima a M

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 51 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 51 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 14 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 34 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum o ora
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°