Ecranizand romanul omonim, autobiografic al scriitorului sas Eginald Schlattner, Radu Gabrea aduce in discutie o tema noua pentru cinematografia romana - cazul celor care au semnat pactul cu Securitatea, tradandu-si prietenii. Bazandu-se pe cateva interpretari puternice, dar tras inapoi de o abordare prea clasica, filmul nuanteaza colaborationismul, adaugandu-i posibilele circumstante atenuante ale asumarii vinei.
Cel de-al doilea roman al lui Eginald Schlattner, "Manusi rosii", e adus pe ecran tot de Radu Gabrea, dupa ce anterior transpusese prima parte a trilogiei autobiografice a scriitorului sas, "Cocosul decapitat".
Daca primul film avea un aer cosmopolit si cumva atemporal &neverosimil pentru ca era vorbit mai ales in germana si pentru ca prezenta viziunea insolita a unui tanar sas din Fagaras asupra momentului 23 august 1944 (intr-o cinematografie tributara viziunii comuniste asupra istoriei), "Manusi rosii" e un film mult mai "romanesc", desi la fel de singular.
Eginald Schlattner, preotul luteran de la Rosia devenit scriitor catre 60 de ani numai pentru a-si pune viata pe hartie (ca intr-o confesiune), este o figura interesanta si singulara. In cele trei romane ale sale, excelent scrise, cu un nerv si o respiratie demne de un scriitor matur si cu viziune (al treilea se intituleaza "Pianul din ceata", toate trei au fost publicate mai intai la editura austriaca Paul Zsolnay) isi povesteste viata prin intermediul unui alter ego, Felix Goldschmidt.
In anii 50, mai exact dupa revolutia din Ungaria, este arestat, dus la Securitatea din Brasov si la capatul a 20 de luni de anchete si tortura, cedeaza psihic si semneaza o declaratie, turnandu-si astfel colegii.
Declaratia avea sa il transforme in martorul principal al acuzarii in "Procesul scriitorilor germani", terminat la 15 septembrie 1959, la Brasov, cu
