Teoria "punctului Omega" este importanta, in primul rind, pentru ca ofera un mecanism fizic plauzibil pentru "invierea universala". Ceea ce nu ma face sa fiu de acord cu autorul, ca teologia va disparea sau va deveni o ramura a fizicii. Primul fizician care a pledat pentru postulatul vietii vesnice a fost laureatul Nobel Paul Dirac. Speranta sa e ca, intr-o zi, acest lucru sa devina observabil in mod direct. Dar consecinta cu adevarat fascinanta a ipotezei vietii vesnice e ca trebuie sa existe o Persoana omniscienta, omnipotenta, omniprezenta, concomitent transcendenta si imanenta universului fizic. Fizica indica faptul ca, in viitorul ultim, aceasta persoana trebuie sa aiba o structura punctiforma, de aceea a si fost numita de catre John Barrow si Frank Tipler "punctul Omega", in lucrarea cu acelasi titlu. Este acesta Dumnezeu? Existenta il admite cu necesitate. "Punctul Omega" este Fiinta insasi, iar timpul Fiintei este viitorul. Ea are toate insusirile divine cunoscute si nu poate fi decit Dumnezeu, deoarece nu poate exista mai multa fiinta decit Fiinta insasi. Existenta sa este compatibila cu liberul arbitru omenesc, ipoteza demonstrabila, crede Tipler, in cadrul cosmologiei cuantice. "Acest nedeterminism fizic poate sa apara doar in contextul gravitatiei cuantice si, deci, este complet diferit de «nedeterminismul» asociat principiului de nedeterminare al lui Heisenberg" (Fizica nemuririi, Ed. Tehnica. Bucuresti, p.16). Noul tip de nedeterminism fizic a fost descoperit la inceputul anilor 1980 ca o consecinta a Teoremei Incompletitudinii a lui Godel. Universul este generat prin decizia libera a lui Dumnezeu, care insa nu este, cum credeau gnosticii, separat de lume. Dumnezeu este in lume, pretutindeni, viu si lucrator, este cu noi, este alaturi de noi, este in noi, tot timpul. De ce nu realizam asta? Ar fi suficient pentru a ne asigura fericirea. "Punctul Omega"