interviu cu Carmen MUŞAT Recent, la o masă rotundă despre presa culturală, Observator cultural a fost invocat în legătură cu o întrebare legitimă: În ce măsură o revistă culturală se identifică fără rest cu directorul sau redactorul ei şef? O revistă e în primul rînd echipa care o face sau "operă de autor"? Nu cred că se poate nega rolul decisiv pe care directorul sau redactorul-şef îl are în configurarea profilului unei publicaţii, în imprimarea unei direcţii culturale, în stabilirea politicii editoriale şi chiar în selectarea colaboratorilor. Pentru ca o revistă să aibă o identitate inconfundabilă este nevoie, desigur, de un proiect coerent şi de cineva care să-şi asume responsabilitatea deciziilor editoriale. Asta nu înseamnă însă că directorul sau redactorul-şef al revistei se identifică pînă într-atît cu publicaţia pe care o conduce, încît nu mai ţine cont de opinia nici unui membru al echipei sale. Cînd cel care conduce o publicaţie ajunge să creadă că el este singurul în măsură să decidă, fără nuanţe, ce e bine şi ce e rău în cultură, cînd respinge din start orice idee de diversificare şi de dinamizare a proiectului iniţial, considerînd că mai bine de atît nu se poate, cînd totul trece prin filtrul unui singur om, daţi-mi voie să cred că ceva nu e în regulă. Mă îndoiesc că cineva, oricît de valoros ar fi din punct de vedere profesional, se poate erija în instanţă supremă în materie de cultură. Cu atît mai riscantă pentru statutul unei reviste îmi pare a fi ideea potrivit căreia existenţa ei depinde în totalitate de o singură persoană. Dacă în perioada interbelică au existat publicaţii meteorice, de foarte bună factură intelectuală, care, deşi şi-au încetat apariţia după doar cîteva numere, au rămas totuşi în istoria literaturii, cred că peisajul cultural contemporan s-a schimbat fundamental. Părerea mea este că o revistă trebuie privită ca o instituţie