O persoană care bea 8 pahare de apă, zilnic, nu este mai sănătoasă
Se spune că cine bea opt pahare de apă pe zi este mai sănătos, iar cei care citesc la o lumină difuză îşi strică vederea. Alţii cred că omul foloseşte doar 10% din creier, iar dacă părul de pe picioare este ras va creşte la loc, dar mai gros.
Însă, cercetătorii americani de la Universitatea Indiana din SUA au demonstrat că aceste afirmaţii sunt doar nişte mituri. În primul rând, oamenii de ştiinţă americani nu au găsit nici o dovadă că dacă cineva bea opt pahare de apă pe zi este mai sănătos.
De fapt, studiul acestor cercetătorii a demonstrat că lichidele pe care cineva trebuie să le consume pentru a-şi îmbunătăţii sănătatea sunt sucul natural, laptele şi, cu moderaţie, cafeaua şi ceaiul negru. În ceea ce priveşte credinţa conform căreia părul ras creşte la loc mai gros, mai des şi mai negru este de fapt o iluzie optică. Se pare că această impresie este dată de faptul că părul ras nu are vârful ascuţit şi, astfel, pare mai gros. Cercetătorii au mai ajuns la concluzia că nu existe dovezi care să ateste că cititul la lumină difuză strică vederea sau că telefoanele mobile interferează cu aparatura medicală. Tot o iluzie este şi faptul că după moarte, unghiile încă mai cresc.
Acest lucru este cauzat de faptul că pielea se deshidratează şi apare senzaţia că unghiile sunt mai lungi. În final, studiul a mai arătat că nu este adevărăt că ingerarea de carne de curcan induce somnolenţa. Adevărul este că somnolenţa apare atunci când un om mănâncă mult, indiferent de alimentele consumate. (Ş.C.)
O persoană care bea 8 pahare de apă, zilnic, nu este mai sănătoasă
Se spune că cine bea opt pahare de apă pe zi este mai sănătos, iar cei care citesc la o lumină difuză îşi strică vederea. Alţii cred că omul foloseşte doar 10% din creier, iar dacă părul de pe picioare este ras va creşte