Bucurestii au un blazon indubitabil de relevanta europeana si importanta internationala prin splendida arhitectura modernista, prin creatia de calibru mondial a unor Marcel Iancu, Horia Creanga, Duiliu Marcu, Octav Doicescu, G.M. Cantacuzino... Asa cum au aratat numeroase studii de arhitectura, din care am aminti aici cercetarea arhitectilor Luminita si Florin Machedon, capitala Romaniei avea si are inca cel mai mare numar de cladiri moderniste, in masura sa creeze o identitate arhitecturala de mare valoare.
Dar aceasta zestre aproape unica intre orasele europene se distruge intr-un ritm ametitor. Peste tot ne izbesc ochiul renovari de cirpaci, desi ar trebui sa se vorbeasca de restaurare, inclusiv pentru acest segment istoric magistral al arhitecturii romanesti, inlocuiri de ferestre care distrug, uneori, total – ca in cazul blocului Malaxa proiectat de Horia Creanga – plastica fatadei cladirilor, inlocuirea detaliilor de arhitectura (usi, clante, ferestre, interioare, sticla decorativa) gindite de un Marcel Iancu cu usi de tabla si feronerii cumparate la supermarket. Aici intilnim elanul privat pentru o noutate ce nu tine seama de valoarea istorica, iar autoritatile se fac vinovate de absenta unui program minimal de avertizare a publicului nostru needucat. Desi a facut un mare progres incluzind recent, pentru prima data dupa ’89, in jurnalul de stiri, sectiunea „Case care pling“ (de unde aflam, de exemplu, ca managerul de fotbal T. Dumitriu lasa, cu impunitate, sa se ruineze un monument istoric pe Sos. Kiseleff pentru a obtine un teren liber de vestigii, o tactica generala), televiziunea publica nu are nici o emisiune dedicata problemelor urgente ale patrimoniului romanesc de arhitectura, inclusiv de la sate, o emisiune care poate fi si simpatica, pe gustul tinerilor.
in conditiile bine cunoscute ale „receptivitatii“ autoritatilor la cultu
