Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa construcţiilor va atinge punctul minim în 2011

Publicat in Capital, duminică 31 octombrie 2010 ·

Piaţa construcţiilor a fost susţinută în acest an în principal de lucrările de reparaţii, situaţie care va fi valabilă şi anul viitor, când ar putea fi atins punctul critic de minus în acest domeniu, urmat în 2012 de revenirea pe creştere, apreciază preşedintele ARACO, Laurenţiu Plosceanu.

„Evoluţia pieţei din 2010 este inferioară celei din 2009. Este al doilea an consecutiv de contracţie a valorilor din piaţă şi din păcate, după discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional săptămâna trecută şi după reacţiile pe care le avem în urma consultărilor cu reprezentanţii guvernamentali, premisele sunt şi pentru 2011 de menţinere a contracţiei", a declarat reprezentantul Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii.

El a precizat că menţinerea pieţei în 2011 la nivelul din acest an reprezintă un scenariu optimist.

La jumătatea anului, Plosceanu estima că piaţa construcţiilor ar putea scădea în 2010 cu 35-40%, de la 12,6 miliarde euro în 2009, prognoza fiind în continuare valabilă.

România riscă să piardă bani europeni neutilizaţi în construcţii

În condiţiile în care sursele private de finanţare s-au redus la nivelul din 2003-2004, fondurile publice sunt elementul principal pentru susţinerea sectorului de construcţii în actuala perioadă de criză, conform sursei citate.

„În 2010, investiţiile publice evident sunt mult mai precare decât cele din 2009. În 2009 măcar am avut un program anticriză cu anumite ţinte de finanţări publice. În 2010 din păcate nici n-au existat obiective clare, nivelul de realizare este inferior într-o manieră substanţială faţă de cel din 2009.

Trebuie să spunem însă că din păcate fondurile structurale care stau la dispoziţia ţării pentru proiecte de infrastructură, infrastructură de mediu, pentru reabilitări, aveau la jumătatea anului 2010 o rată de absorbţie de 7%. Es

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum o ora
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 2 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum o ora
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 2 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°