Ambasada Ungariei la Bucureşti se declară indignată de faptul că preşedintele PSD, Victor Ponta, l-a caracterizat pe premierul Viktor Orban prin "calificari extrem de dure si insultătoare" şi avertizează că asemenea luări de poziţie nu corespund relaţiilor europene între ţări vecine, relatează NewsIn.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri la Piteşti că şeful statului, Traian Băsescu şi premierul Ungariei, Viktor Orban, au în comun valori "bolşevice, fasciste sau naziste", dar şi o strategie comună pentru divizarea comunităţii maghiare din România şi slăbirea UDMR.
"Ambasada Republicii Ungare la Bucuresti a aflat cu indignare din agenţiile de ştiri de discursul lui Victor Ponta din Piteşti, 11 mai 2011. Aceste comunicări atacă cu calomnii nefondate şi calificări extrem de dure şi insultatoare pe prim-ministrul Viktor Orban al Ungariei, de asemenea şi presedinte curent al Consiliului Uniunii Europene.
Este de la sine înţeles că respingem categoric aceste afirmaţii, care nu sunt acceptabile nici prin conţinutul nici prin stilul lor şi nu corespond relaţiilor europene între ţări vecine. Observăm cu regret că Victor Ponta vrea sa implice din nou pe prim-ministrul Ungariei în politica internă românească, folosind şi calomnii nefondate. Dacă acest lucru va continua, toată lumea va avea numai pagube", se arată într-un comunicat al ambasadei.
"Există o strategie comună a domnului Viktor Orban, primul ministru al Ungariei, şi a domnului preşedinte Traian Băsescu, privind modul în care inclusiv comunitatea maghiară din România trebuie divizată (...) Este o strategie împotriva României şi a intereselor Romaniei. Au în comun nişte valori bolşevice, sau fasciste sau naziste, tot acolo", a comentat Ponta.
El a susţinut că atât Traian Băsescu, cât şi Viktor Orban urmăresc promovarea noului partid al lui Laszlo Tokes, pentru a slăbi UDMR as