Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vântul, aliatul Unirii

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 septembrie 2009 ·

Rusescu a marcat un euro-gol, iar Urziceni s-a detaşat în repriza a doua, chiar dacă a mai avut un adversar în plus: vremea. Unirea Urziceni a făcut un antrenament util înaintea confruntării de marţi cu nemţii de la VfB Stuttgart. Încă din start, s-a putut observa diferenţa de nivel dintre cele două echipe. Unirea, o grupare care aspiră spre vârful ierarhiei, a simţit în nări aerul tare al Ligii Campionilor, în timp ce Astra stă cu teama în sân că la anul nu va mai fi pe prima scenă fotbalistică.

Tăvălugul ialomiţean s-a rostogolit în permanenţă spre poarta veteranului Cristi Munteanu. Portarul ploieştenilor a făcut adevărate minuni între buturile prahovenilor şi a zburat din bară în bară. Dar nu a mai putut face nimic la euro-golul înscris de Raul Rusescu, voleu din întoarcere.

După pauză, elevii lui Dan Petrescu s-au distrat în continuare cu defensiva prahoveană şi au marcat gol după gol, chiar dacă au mai întâlnit un adversar: vântul puternic . Întâi prin Varga, pentru ca mai apoi căpitanul Galamaz să-şi reamintească cum se punctează cu capul.

La 3-0, ialomiţenii s-au mai relaxat şi au primit un gol din fază fixă. Djokici, la a treia reuşită în cele două meciuri de când s-a transferat la Astra, a spălat onoarea oaspeţilor. Golul i-a ambiţionat pe elevii lui Napoli, dar de înscris au făcut-o tot campionii, prin Dănălache.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 18 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Noua centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acordul de mediu. Când va fi gata proiectul și câtă energie electrică va produce

Ziare.com acum 20 minute
Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Datorită capacităţii de producţie de 1.700 de MW, acest proiect este catalogat drep

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum o ora
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 5 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Polițiștii din Suceava s-au rugat de un șofer suspectat că a omorât un om cu mașina să se predea. „Vino și deschide poarta”

Adevarul acum o ora
Oamenii legii i-au cerut șoferului suspectat că a omorât un om și a fugit de la locul faptei să se predea. Bărbatul a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală

News.ro acum 6 ore
Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală, privind acuzaîiile de administrare necorespunzătoare a unui medicament în Secţia ATI, ceea ce a dus la decesul a 17 pacienţi în patru zile.

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°