Indiferent cum se va solda din punctul de vedere al creşterii economice, 2010 va fi anul în care criza se va resimţi deosebit de acut. Rămâne însă de văzut dacă, din punctul de vedere al efectelor, 2010 va fi vârful crizei sau dacă aceasta, continuând în 2011 şi 2012, va avea, în mod obiectiv în urma acumulărilor, efecte şi mai grave într-unul din aceşti ani.

Cert este că, la nivelul amplitudinii şi intensităţii efectelor crizei, 2010 va lăsa mult în urmă 2009, despre care, prin generalizări nepotrivite, se vorbeşte ca despre "anul crizei". Motivele sunt multe şi importante.

În primul rând, în 2010, o treime din economie (respectiv cea de stat) şi două treimi din oameni (respectiv bugetarii şi pensionarii) nu se vor mai bucura de protecţie precum în 2009, prin plăţi de subvenţii, salarii şi pensii din împrumuturi (de la FMI şi de la bănci străine din România). Programul FMI - pe care şi-l asumă guvernarea actuală prin buget - prevede reduceri severe de cheltuieli guvernamentale cu adresă directă: subvenţii, salarii şi pensii în sistemul public. De altfel, tocmai pe baza acestor reduceri, deficitul bugetar (respectiv cheltuielile peste venituri ale statului şi, ca atare, împrumuturile guvernamentale) trebuie să scadă de la peste 7,3% la 5,9% echivalent PIB. În această privinţă nu prea există loc de întors. Oamenii trebuie s-o ducă mai rău pentru a exista de unde să aibă loc aceste scăderi.

În al doilea rând, în 2010 va începe decontul acelor plăţi de salarii şi pensii făcute din împrumuturi în 2009. Serviciul datoriei acumulate de stat din cauza acestor împrumuturi a ajuns practic cel mai important post al cheltuielilor bugetare, atârnând cu atât mai greu cu cât anulează deja orice efect al unor noi împrumuturi, acestea urmând a folosi doar la acoperirea plăţilor în contul datoriilor vechi, şi nu şi la eventual altceva, indiferent dacă