Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LFP: Foştii fotbalişti vor fi ajutaţi financiar dintr-un fond lunar de 8.333 de euro

Publicat in Gandul, marți 10 decembrie 2013 · ·

Adunarea Generală extraordinară a LPF a decis, marţi, crearea unui fond lunar de 8.333 de euro pentru ajutorarea foştilor fotbalişti aflaţi într-o situaţie financiară precară, suma fiind obţinută în urma reducerilor salariilor preşedintelui Gino Iorgulescu şi secretarului general Justin Ştefan.

"Primul punct de pe ordinea de zi l-a reprezentat avizarea contractului de muncă încheiată între domnul Iorgulescu şi Liga Profesionistă de Fotbal. S-a hotărât o diminuare a valorii salariului preşedintelui LPF cu jumătate, ceea ce înseamnă că, împreună cu diminuarea salariului secretarului general, s-a făcut o economie de 145.000 de euro. Din această sumă de 145.000 de euro, suma de 100.000 de euro se va repartiza către acel fond de ajutor social al foştilor fotbalişti. Această avizare a fost aprobată fără a exista niciun vot împotrivă", a declarat secretarul general al LPF, Justin Ştefan, după şedinţa de marţi.

Justin Ştefan a afirmat că pe site-ul LPF vor fi publicate criteriile prin care foştii fotbalişti vor fi ajutaţi financiar. "La punctul trei s-a aprobat valoarea fondului de ajutor social pentru foştii fotbalişti şi un regulament de funcţionare a comisiei care aprobă aceste ajutoare şi nişte criterii de eligibilitate pentru persoanele care aplică la acest fond. Suma de 100.000 de euro va fi distribuită lunar în tranşe de 8.333 de euro, urmând ca aceste ajutoare să fie aprobate în baza unor criterii bine puse la punct şi care se află în acel regulament, care şi el a fost aprobat de către Adunarea Generală. Din raţiuni de transparenţă, acest regulament va fi postat în cel mai scurt timp pe site-ul LPF", a completat Ştefan.

Oficialul LPF a menţionat că din diferenţa de 45.000 de euro rămasă din reducerile salariale va fi realizat un nou site al LPF şi vor fi accesate fonduri europene pentru formarea profesională a antrenorilor din sectorul juvenil

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 33 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 47 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 4 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°