Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Anul 2009 a fost mai bun decât 2008”

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 30 decembrie 2009 ·

Susţine primarul George Scripcaru, subliniind faptul că bugetul estimat pentru 2009 a fost realist

La sfârşit de an 2009, primarul George Scripcaru a anunţat că din punct de vedere al execuţiei bugetare, pentru Primăria Braşov lucrurile sunt foarte bune. „Ne-am încadrat exact în bugetul estimat la începutul anului. Iar din acest motiv putem spune că anul care acum se încheie a fost unul bun. Ba chiar că anul 2009 a fost mai bun decât anul 2008. Încasările sunt exact pe bugetul estimat şi avem un sold de casă mai bun. Anul trecut, în decembrie, am întâmpinat unele dificultăţi la plata unor obligaţii curente, în timp ce anul acesta totul a fost achitat. În plus, trebuie să recunoaştem că am avut finanţări consistente de la guvern, care au degrevat bugetul local de cheltuieli serioase. Să sperăm că şi în 2010 va fi la fel”, susţine primarul George Scripcaru. Pe lângă execuţia bugetară bine estimată, primarul spune că a ajutat şi faptul că s-au primit unele sume de la Guvern sau unele lucrări au fost preluate, ca investiţie, de către Guvern, ceea ce a dus la o relaxare a bugetului local. Este vorba de patinoarul din parcul Tractorul, o parte a valorii pentru realizarea tronsonului II al ocolitoarei municipiului Braşov, modernizarea bazinului de înot şi alte câteva de acest gen. Tot de la Guvern s-au primit în acest an 9,5 milioane de lei pentru modernizarea domeniului schiabil din Poiana Braşov. „Au început deja lucrările la amenajarea lacului de acumulare în zona Cristianul Mare. Totodată, am început deja să achiziţionăm utilaje pentru amenajarea pârtiilor”, a adăugat primarul George Scripcaru. Valoarea totală a proiectului, care include şi amenajarea unor pârtii şi montarea unei instalaţii de transport pe cablu se ridică la aproximativ 30 de milioane de euro. Susţine primarul George Scripcaru, subliniind faptul că bugetul estimat pentru 2009 a fost realist

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă meteo de ploi torenţiale, grindină şi vânt, în jumătatea ţării

Mediafax acum 20 minute
Marţi între orele 10.00 - 23.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, intensificări ale vântului şi vijelii în Moldova, Muntenia, estul Transil

Tenis de masă: Perechea formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum 41 minute
Perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu mixt contând pentru concursul de tenis de masă. Bernadette Szocs si Ovidiu IonescuFoto: Tobias SCHWARZ / AFP / Profim

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Rata şomajului a fost în martie de 5,3%

Mediafax acum 20 minute
Rata şomajului în martie a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,3%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna februarie 2024. Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,8 puncte procentuale mai mare decât la femei.

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum o ora
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Bilanţul morţilor din Rafah creşte. Qatar trimite o delegaţie la Cairo

Mediafax acum 2 ore
Qatar trimite o delegaţie la Cairo pentru a continua negocierile pentru armistiţiu. Între timp, în Rafah, bilanţul morţilor a fost revizuit în creştere.

Un bărbat din Dorohoi a căzut într-o fântână. Soția lui a făcut un atac de panică

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 63 de ani a fost salvat marţi, la dorohoi, dintr-o fântână adâncă de aproximativ 7 metri, fiind transportat la spital. Soţia sa a făcut atac de panică, primind îngrijiri medicale la faţa locului. ”Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

22°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°