Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul inspector al Consiliului Judetean vrea sa iasa din puscarie

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 11 iunie 2004 ·

•Ieri, la Tribunalul Iasi a avut loc un nou termen de judecata din dosarul in care Adrian Sarghi a facut cerere de intrerupere a executarii pedepsei •Conform referatului intocmit de reprezentantii Penitenciarului Iasi, acesta a fost sanctionat o data deoarece a fost implicat intr-o incaierare

Ieri, judecatorii de la Tribunalul Iasi au analizat cererea de intrerupere a executarii pedepsei facuta de Adrian Sarghi, fostul inspector al Consiliului Judetean (CJ) Iasi, care a fost condamnat atat in Romania, cat si in Statele Unite ale Americii. In cererea sa, Sarghi a aratat ca parintii sai sunt bolnavi si au nevoie de medicamente, neavand nici posibilitatea de a plati cheltuielile lunare de intretinere. Acesta a mai subliniat ca, in cele trei luni de libertate, ar dori sa se angajeze ca operator PC, la o firma ieseana. La dosar se afla si acceptul administratorului firmei respective, SC MBD SRL, Delia Murarasu. Aceasta se obliga ca, in cazul in care lui Sarghi i s-ar aproba cererea, sa il angajeze ca operator PC. Mai mult, referatul trimis de Penitenciarul Iasi arata ca Sarghi a fost sanctionat cu mustrare, pentru implicarea intr-o incaierare. Totusi, reprezentantii Penitenciarului au mentionat ca Sarghi s-a dat pe brazda, facand parte acum din cenaclul literar "Clepsidra" si demonstrand un real interes pentru activitatile cu caracter cultural - educativ. Judecatorii au amanat acest dosar pana la data de 9 septembrie 2004, astfel incat Sarghi va avea de asteptat mult si bine pentru a afla hotararea luata in cazul sau. Reamintim ca, in urma cu doua luni, lui Sarghi i-a fost aprobata, in premiera in Romania, cererea de contopire a pedepselor primite la Iasi si New York. Barbatul de 39 de ani, care a lucrat la Serviciul de Coordonare a Consiliilor Locale, a fost arestat la 11 ianuarie 2001 pe Aeroportul Otopeni, fiind dat in urmarire prin Interpol inca din

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 2 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum o ora
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum o ora
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum o ora
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 2 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 37 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 2 ore
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 5 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Vremea

București
acum

24°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°